Stiri si noutati

Apartamentele s-au scumpit cu peste 25% de la inceputul anului

Carmen Neacsu

De la inceputul anului, preturile apartamentelor din Bucuresti au crescut cu peste 25%, depasindu-se astfel previziunile facute in ianuarie de operatorii de pe piata imobiliara, care anuntau o ieftinire a locuintelor. O crestere mult mai spectaculoasa a preturilor se observa la terenuri, unde estimarile de majorare cu peste 50% a pretului acestora s-a dovedit a fi, in unele cazuri, prea mici fata de realitate.

Cererea a depasit cu mult oferta

Scaderea ofertei de apartamente de bloc, concomitent cu cresterea cererii – sustinuta in special de diversificarea posibilitatilor de finantare oferite de banci – a condus la scumpiri usturatoare ale banalelor apartamente de bloc, construite in epoca ceausista. Aceasta, in ciuda estimarilor de ieftinire, chiar si cu 40%, facute de specialisti la inceputul anului in curs. Astfel, un apartament cu doua camere situat intr-o zona muncitoreasca a Capitalei, precum Vitan, Militari sau Berceni, nu poate fi cumparat acum sub 25.000 euro, pret la care cumparatorii nu pot avea pretentii in ceea ce priveste imbunatatirile sau locatia stradala. In zona Tineretului sau 1 Mai, cu aceeasi bani va puteti achizitiona o garsoniera cu imbunatatiri, in timp ce pentru un apartament cu doua camere trebuie sa scoateti din buzunare peste 33.000 de euro, fara imbunatatiri.

Minimum 100.000 euro, trei camere in centru

In aceste zone, pentru apartamentele cu trei camere, pretul sare fara greutate de 34.000 euro, vanzatorii cerand chiar si 50.000 euro pentru o locuinta cu imbunatatiri. In Titan, pretul apartamentelor cu doua camere variaza, in functie de amplasare si imbunatatiri, de la 28.000 la 35.000 de euro. Pentru trei camere, clientii trebuie sa achite intre 30.000 si 40.000 euro. Puteti deveni proprietarul unui apartament de doua camere in Lacul Tei contra unor sume ce depasesc 24.000-31.000 de euro, nivel valabil si pentru Crangasi. Pretul apartamentelor situate pe marile bulevarde atinge niveluri ametitoare, ajungand la 100.000 euro pentru trei camere si depasind usor 140.000 euro, la patru camere.

Garsoniere la preturi ametitoare

Presiunea cererii asupra ofertei in scadere, in ceea ce priveste garsonierele, a condus la o majorare substantiala a pretului acestor locuinte, care au ajuns sa coste acum cat anul trecut un apartament cu doua camere. Astfel, in zona Drumul Taberei, cei care gasesc sa cumpere o garsoniera mai acatarii cu 20.000 euro se pot considera norocosi, situatie valabila de altfel si in Colentina, Balta Alba sau Militari. La celalalt pol, in ceea ce priveste pretul – si se presupune ca si confortul -, se situeaza garsonierele situate in zonele ultracentrale, care au ajuns sa fie cotate si la 40.000-45.000 euro.

Si vilele s-au scumpit cu 20%

Dan Ioan Popp, presedintele Impact imobiliare, ne-a declarat ca si pretul vilelor a crescut, in ultimul an, cu aproximativ 20%. In acelasi timp, potrivit lui Popp, pretul unui metru patrat de teren s-a majorat cu circa 60%, procent valabil si pentru anul viitor. (S.E.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *