Stiri si noutati

Marea privatizare a dat in clocot!

Marius Guta

Contractele de privatizare ale societatilor Tractorul Brasov, Roman Brasov si Aro Campulung, precum si memorandumul privind vanzarea a 25% din Banca Comerciala Romana au devenit oficiale, ieri, prin semnarea acestora de catre ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, si de catre reprezentantii companiilor si institutiilor care au cumparat societatile mentionate. In cazul Uzinei Roman, s-a realizat o veritabila premiera in ceea ce priveste valoarea contractului de privatizare, societatea brasoveana fiind vanduta pe un euro. Doua dintre cele patru contracte de privatizare vor aduce cu ele si concedierea catorva mii de persoane, dar analistii economici sunt de parere ca, in acest fel, romanii vor scoate mai putini bani din buzunar pentru a finanta locuri de munca ineficiente. In legatura cu acest lucru, Ovidiu Musetescu a declarat ca procesul de privatizare a trei dintre cele mai mari societati din portofoliul APAPS, respectiv Aro, Roman si Tractorul Brasov, cu un capital social insumat de circa 4.000 de miliarde lei, va permite salvarea a aproximativ 11.000 locuri de munca. "Consider ca acum este cert ca, de astazi, s-a terminat cu pierderile generate de aceste trei societati. Ele vor incepe, in sfarsit, sa plateasca taxe si impozite, sa plateasca utilitatile, sa produca si altceva decat pierderi", a spus (inca) ministrul privatizarii.

Un alt element important care trebuie mentionat este acela ca trei dintre cele patru privatizari s-au facut cu parteneri de certa notorietate internationala: firma italiana Landini, in cazul Tractorul, constructorul american Cross Lander, la Aro, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, in cazul BCR. Legat de aceasta din urma, reprezentantul BERD in Romania, Hildegard Gatcek, a afirmat ca privatizarea integrala, cu un investitor strategic, se va face pana la sfarsitul anului 2006. "Investitia pe care am facut-o in BCR reprezinta un semnal clar al increderii noastre in sistemul bancar romanesc", a spus reprezentantul BERD. La randul sau, Ovidiu Musetescu a declarat ca, pana la sfarsitul anului, va incepe si cea de-a doua etapa a procesului de privatizare a BCR, respectiv vanzarea, prin negociere directa, a unui pachet de 8% din actiuni catre Asociatia Salariatilor Bancii, constituita din membri ai Consiliului de administratie, angajati si pensionari care au avut ultimul loc de munca la BCR.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *