Stiri si noutati

Persoanele in v?rsta se intorc la Fondurile de Investitii

Persoanele in varsta se intorc la Fondurile de Investitii, dupa ce ani de zile au cam evitat aceste segment al pietei autohtone de capital.
Aceasta categorie de populatie a fost ani de-a randul un investitor principal pentru Certificatele de Trezorerie emise de stat sau pentru Fondurile de Investitii, insa scandaluri precum SAFI sau FNI au redus drastic apetitul pentru instrumentele pietei de capital.
"Incet – incet, isi face din nou intrarea categoria persoanelor in varsta, care se uita la randamentele reduse oferite de depozitele bancare. Acest segment asa-zis popular incepe sa se intoarca la fondurile de investitii", a declarat luni pentru Rompres, Ion Mincu Radulescu, presedintele KD Investments Romania, societatea care administreaza fondul deschis de investitii KD Maximus.
"Aceasta categorie de populatie are mai mult timp sa analizeze investitiile si nu investeste direct pe bursa pentru ca este mai riscant", remarca malitios observatori ai pietei de capital.
De la inceputul anului, randamentul Fondului KD Maximus este de 23,21 la suta, mult peste randamentele depozitelor bancare, de 4-8 la suta , dar moderate fata de randamentul unor vedete ale bursei, precum SIF-urile, care au crescut cu peste 150 la suta.
"Pana la sfarsitul anului estimam o crestere a unitatii de fond de 25 la suta. KD Maximus a avut cresteri constante si incercam sa evitam fluctuatiile’, a spus Ion Mincu Radulescu, care a subliniat ca diminuarea riscului este una din preocuparile principale.
Potrivit presedintelui KD Investments, investitorii in fondul KD Maximus sunt in general barbati peste 40 de ani si relativ bine informati.
"Sunt persoane care investesc 300 de milioane de lei vechi (ROL), dar si persoane care cumpara doar 1-2 unitati de fond, de ordinul sutelor de mii de lei vechi" , a declarat un consilier de investitii al Fondului KD Maximus.
In prezent, numarul investitorilor la KD Maximus este de 564 persoane, iar valoarea unitatii de fond este de 134.590 ROL

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *