Stiri si noutati

Textul Acordului semnat de Guvern si federatiile sindicale din invatam?nt

Guvernul si federatiile sindicale din invatamant au semnat luni, la Palatul Victoria, Acordul pentru reluarea procesului de invatamant.
Redam textul final al acordului.

ACORD

Avand in vedere:
? Necesitatea urgentarii procesului de reforma a invatamantului care sa permita imbunatatirea calitatii educatiei in scopul satisfacerii pietei muncii cu forta de munca cu inalta calificare si in concordanta cu evolutiile si standardele europene in domeniu,
? Necesitatea perfectionarii cadrelor didactice, pentru ca invatamantul de toate gradele sa functioneze la standarde de calitate,
? Necesitatea dezvoltarii resurselor umane si adaptarea acestora la cerintele societatii informationale, bazate pe cunoastere, care presupune un sistem educational de inalta performanta,
? Starea actuala precara a infrastructurii din invatamant, cu deosebire a celei din mediul rural, care nu asigura conditii optime pentru un invatamant de calitate,

Guvernul Romaniei
Se angajeaza:
I. Sa asigure in anul 2006 finantarea proiectelor si investitiilor aferente din domeniul educatiei, asigurand resurse suplimentare de 1,1% din PIB la pozitia "cheltuieli de capital", peste nivelul alocat prin proiectul de buget al anului 2006, in asa fel incat cheltuielile pentru invatamant sa atinga 5% din PIB:
1. Programele ce urmeaza a fi finantate in anul 2006, in sinteza, sunt urmatoarele:
– Asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar, perfectionarea cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar si facilitarea accesului la educatie si activitati extrascolare, asigurarea calitatii examenelor nationale si a conditiilor pentru elevi in cadrul examenelor nationale, finantarea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP);
– Asigurarea calitatii in educatia universitara si postuniversitara (finantare de baza, asigurare spatii de invatamant si biblioteci din invatamantul universitar si postuniversitar, finantarea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS);
– Reabilitarea scolilor si constructiilor scolare si universitare, inclusiv a grupurilor igienico-sanitare din scoli, camine si universitati;
– Dotarea scolilor cu calculatoare si software educational; reabilitarea, modernizarea si dotarea laboratoarelor scolare si universitare;
– Dotarea unitatilor de invatamant preuniversitar si universitar;
– Constructia si reabilitarea campusurilor scolare si universitare;
– Manuale scolare;
– Eficientizarea retelei scolare, crearea de facilitati de transport pentru elevi in mediul rural, defavorizat;
– Asigurarea si imbunatatirea conditiilor de cazare si masa a elevilor si studentilor.
2. Guvernul se angajeaza sa asigure resursele necesare pentru finantare, iar Ministerul Educatiei si Cercetarii sa impulsioneze punerea in aplicare a proiectelor angajate. Proiectele care vor fi demarate in 2006 vor fi finantate integral si in anul 2007, chiar daca nu au fost finalizate pana la sfarsitul anului 2006, fara a afecta alocarile bugetare pentru anul 2007;
3. Fondurile bugetare suplimentare vor fi destinate exclusiv pentru finantarea proiectelor;
4. Alocarea sumelor se va efectua in concordanta cu etapele de realizare a proiectelor;
5. Prevederile bugetare pentru invatamant aferente anului 2006, prevazute in capitolul "cheltuieli de capital" aferente celor 12 luni, vor putea fi cheltuite in avans, pentru finantarea proiectelor aflate in curs de executie sau pentru finantarea actiunilor pregatitoare (studii de fezabilitate, proiecte tehnice si de executie etc);
6. Ministerul Finantelor Publice va emite actele normative necesare indeplinirii acestui acord;
7 .Partile semnatare sunt de acord cu constituirea unor comisii mixte, compuse din reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii, Ministerului Finantelor Publice si federatiilor sindicale reprezentative din invatamant, care vor monitoriza elaborarea si implementarea proiectelor.
II. Sa acorde o majorare salariala de 11,83% pe anul 2006, dupa cum urmeaza: 5,5% incepand cu 1 ianuarie 2006, fata de decembrie 2005, si inca 6% incepand cu 1 septembrie 2006, fata de august 2006. Majorarea este valabila pentru personalul didactic si didactic auxiliar. Cresterile salariale se vor face diferentiat, cu prioritate pentru categoriile de cadre didactice cu vechime pana la 10 ani, acestea urmand sa fie stabilite de comun acord intre Ministerul Educatiei si Cercetarii si reprezentantii federatiilor sindicale semnatare.
Cresterile salariale pentru personalul nedidactic se vor face in conditii similare cu celelalte categorii de personal bugetar.
III. La propunerea federatiilor sindicale din invatamant, referitoare la solicitarea reglementarii pe cale administrativa a reparatiilor prejudiciilor salariale produse in perioada octombrie 2001 – octombrie 2004 prin calculul gresit al salariilor, prin Ministerul Educatiei si Cercetarii, sa stabileasca o reglementare unitara care sa impiedice aparitia de discriminari intre salariatii aflati in aceeasi situatie. Pana la 31 ianuarie 2006, Ministerul Educatiei si Cercetarii va stabili valoarea sumelor datorate si neplatite angajatilor din invatamant. Plata acestor sume va incepe cu luna februarie 2006 si va fi esalonata pe o perioada de maximum 35 de luni. Suma lunara medie va fi de 330.000 lei noi.
Pentru personalul deja pensionat, care este indreptatit la plata sumelor restante, achitarea acestora se va face in transe, dispuse in limita a maxim trei luni, iar pentru personalul pensionabil in intervalul perioadei de maxim 35 de luni, achitarea se va reesalona asa incat sa fie incheiata cel mai tarziu la data pensionarii.
In cazul proceselor castigate, sumele se vor achita conform hotararilor judecatoresti intr-o singura transa.
IV. Sa promoveze un amendament la Ordonanta de Urgenta nr. 45/2003 privind finantele publice locale, astfel incat sumele destinate platii salariilor invatamantului preuniversitar, provenite din sume defalcate din TVA, sa fie prezentate distinct in anexa separata la Legea Bugetului de Stat.
V. Prin Ministerul Educatiei si Cercetarii, sa reanalizeze, impreuna cu Consiliul National de Atestare a Titlurilor Didactice si Certificatelor Universitare, respectiv cu Consiliul National al Rectorilor, Ordinele Ministrului numerele 5098, 5099, 5100, 5101 din 3 octombrie 2005, in vederea luarii in considerare a propunerilor facute de aceste doua organisme.
VI. Sa mentina titularizarea in sistemul de invatamant.
VII. Sa elaboreze, pana la data de 15 aprilie 2006, un proiect de lege a salarizarii personalului bugetar iar federatiile sindicale din invatamant sa desemneze specialisti care sa participe la elaborarea legii. Legea urmeaza sa se aplice de la 1 ianuarie 2007 si va reflecta prioritatea nationala a sistemului de invatamant.
Prevederile prezentului acord se vor aplica incepand cu 1 ianuarie 2006, urmand ca la data de 1 iunie 2006 sa aiba loc evaluarea acestuia.
Odata cu semnarea acestui acord, federatiile sindicale din invatamant se angajeaza sa inceteze actiunile de protest si sa reia procesul de invatamant.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *