Daca Ungaria este singura tara noua membra a UE care nu indeplineste nici unul din criteriile introducerii monedei euro, celelalte state care au aderat recent la UE vor putea, se pare, sa introduca euro pana in 2010, iar dintre tarile care urmeaza sa adere la UE, chiar si Bulgaria face fata tuturor criteriilor, a declarat presedintele Bancii Nationale a Ungariei, Zsigmond Jarai, citat de cotidianul ungar Nepszabadsag.
Ungaria se indeparteaza tot mai mult de introducerea monedei euro. Pana in anul 2008 deficitul bugetar poate atinge chiar 10 la suta din PIB, iar datoria externa a tarii va reprezenta 68 la suta din PIB, potrivit previziunilor Bancii Nationale Ungare (MNB), care a elaborat un studiu special privind indeplinirea criteriilor UE pentru introducerea monedei euro in Ungaria, expunand din nou parerea nu prea buna despre bugetul de stat pe anul 2006.
Nu avem informatii care sa se refere la izbucnirea iminenta a unei crize financiare in Ungaria, a declarat luni, 14 noiembrie, intr-o conferinta, presedintele MNB, Zsigmond Jarai. Potrivit unui raport elaborat de catre un centru de investitii francez, care a fost aratat ziarului ungar Nepszabadsag, a reiesit ca unul dintre directorii executivi ai MNB a declarat ca in urmatoarele trei luni ar putea aparea in Ungaria o criza financiara, cu toate ca forintul este puternic. Jarai a numit aceasta afirmatie drept o eroare de continut, care trebuie corectata in raportul respectiv.
Semnaland faptul ca analiza facuta nu reflecta parerea Consiliului Monetar al bancii, Jarai a subliniat ca Ungaria este singura tara membra a UE, dintre cele zece recent aderate, care nu indeplineste nici unul din criteriile introducerii monedei euro – inflatie si dobanda scazuta, deficit bugetar de sub 3 la suta din PIB, datorie de stat sub 60 la suta din PIB – dar nu exista tendinta de imbunatatire a lucrurilor nici in cazul bugetului din anul in curs, nici in cel de anul viitor.
Pentru anul 2008, Banca Centrala a Ungariei prevede un deficit de 9-10,6 la suta. De aici decurge ca in 2007-2008 va fi nevoie de o rectificare a bugetului cu 5,5-7 la suta din PIB. Dupa parerea bancii, din cheltuieli ar trebui reduse 10-15 la suta. Reducerea numarului bugetarilor cu 10 la suta ar reprezenta doar 0,6 la suta din PIB. Daca preturile, taxele din domeniul invatamantului, sanatatii, administratiei ar fi ridicate la 25 la suta, acest lucru ar mai putea aduce 0,7 la suta din PIB, dar investitiile de stat nu se pot reduce mai mult. Mai raman impozitele si subventiile de stat, a caror proportie ar mai trebui modificata, a adaugat Jarai.
Istvan Hamecz, seful Departamentului de Finante si Relatii Internationale a MNB, citat de Nepszava, a subliniat ca anul viitor, deficitul bugetar al Ungariei ar putea reprezenta chiar si 12 la suta din PIB. Dupa parerea sa, s-ar putea intampla acest lucru, din cauza ca in bugetul pe anul viitor sunt prezente numeroase obiective, care nu apar in mod direct, dar in cazul unei eventuale schimbari a guvernului, vor fi decontate anul viitor.
Parerea lui Jarai este ca Ungaria nu va putea introduce in 2010 valuta comuna europeana. Aceasta situatie este cu atat mai trista cu cat celelalte state care au aderat recent la UE vor putea, se pare, sa introduca euro pana in 2010, iar dintre tarile care urmeaza sa adere la UE, chiar si Bulgaria face fata tuturor criteriilor.
Posted by
January 17, 2024
Ungaria este singura tara noua membra a UE care nu indeplineste nici unul din criteriile introducerii euro
Recent Posts
Recent Posts
Have something to add? Share it in the comments.