Stiri si noutati

Alcoolul se va scumpi cu pana la 60% in acest an

De la 1 aprilie, bauturile alcoolice se vor scumpi cu 20-25%, din cauza majorarii accizelor la alcool cu 45%, pana la nivelul de 410 euro/hectolitru, a anuntat, ieri, Romulus Dascalu, presedintele Organizatiei Patronale a Alcoolului – Garant. Daca ar fi sa ne luam dupa angajamentele Executivului asumate prin Programul Economic de Preaderare, accizele la alcool (si nu numai) se vor mai majora inca o data si vor ajunge la 550 euro/hectolitru, de la 1 octombrie 2005, devansandu-se astfel calendarul convenit cu UE.

Camere de supraveghere la instalatiile de alcool

Vestile proaste pentru producatorii si consumatorii licorilor bahice continua cu posibilitatea ridicarii nivelului minim al accizelor la alcool aplicate in UE, cu 20%. Pentru Romania asta inseamna ca pana la data aderarii, acciza minima la alcool va fi de 682 euro/hectolitru de alcool pur si nu de 550, la cat prevede in prezent legislatia a fi nivelul minim al acestei taxe. "La nivelul Comisiei Europene se are in vedere cresterea ratei minime a accizelor aplicate bauturilor spirtoase, in prezent de 550 de euro pe hectolitru, iar aceasta este doar una dintre regulile care se pot schimba pana in 2007", a declarat ieri James Fortescue, director general al Confederatiei Europene a Producatorilor de Alcool (CEPS). In prezent, nivelul accizelor din Romania pentru bauturi alcoolice si distilate este de 280 euro/ hectolitru. In negocierile cu UE, Romania a obtinut o derogare pentru producatorii individuali. Fiecare familie va avea dreptul sa produca o cantitate de 50 litri de tuica, cu o concentratie alcoolica de 40%, la care nivelul accizei va fi redus la jumatate. In Romania exista, potrivit lui Dascalu, circa 60.000 de cazane de tuica si rachiuri naturale, din care jumatate sunt individuale, restul procesand fructe pentru comunitate. "Cele 30.000 de cazane din comunitati produc in medie 470.000 hectrolitri de alcool pur. Dintre acestea, doar 200 sunt autorizate, deci din consumul de 470.000 hectolitri de alcool, 99% este nefiscalizat", a explicat Dascalu. El a estimat ca, in 2004, piata bauturilor spirtoase a fost de circa un miliard de euro, din care doar jumatate a fost declarata Fiscului. Fabricile de alcool vor trebui sa investeasca pentru retehnologizare, in vederea respectarii criteriilor de calitate si protectia mediului, peste 70 milioane de euro. "Apreciem ca doar 50% dintre producatorii romani de alcool se vor mentine pe piata unica europeana", a mai spus Dascalu. Pe langa aceste masuri, producatorii de profil vor fi obligati ca incepand cu 1 aprilie, sa instaleze camere de supraveghere cu camera video la intrarea si la iesirea din fabrica, la contoarele prin care este inregistrata productia si la rezervoarele de depozitare.(Carmen Neacsu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *