Stiri si noutati

Beneficiarii ajutorului social nu vor mai putea ?fenta? orele de munca in folosul comunitatii

Claudia Marcu

Introducerea venitului minim garantat a fost, fara indoiala, o masura fireasca intr-un stat democratic, urmarindu-se astfel asigurarea subzistentei pentru napastuitii sortii. O mana de ajutor, care s-a dorit a fi una pe termen limitat, a fost intinsa celor care aveau nevoie. Insa, cu timpul, a trai din mila statului s-a dovedit un lucru profitabil, pe langa banii primiti, existand si posibilitatea de a practica munca la negru. In plus, efectuarea orelor de munca in folosul comunitatii, obligatorie prin lege, a devenit cat se poate de optionala, saracii preferand sa se fofileze si sa fenteze aceasta obligativitate. Semnalele venite de-a lungul timpului au aratat ca alocarea ajutorului social s-a facut, in foarte multe cazuri, nejustificat, amaratii care veneau sa-si ridice banii coborand, adeseori, din masini luxoase. Pentru a stopa aceasta stare de lucruri, Guvernul a decis sa instituie conditii draconice pentru acordarea venitului minim.

In urma activitatii de monitorizare a aplicarii Legii 416/2001, realizata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si de organele administratiei publice locale, s-a constatat ca plata partiala si, in unele cazuri, neplata ajutoarelor sociale au fost cauzate atat de lipsa fondurilor la bugetele locale, cat si de repartizarea sumelor fara a se tine seama de nevoia sociala locala. Totodata, s-a observat ca, in unele cazuri, aplicarea prevederilor legii in ce priveste stabilirea veniturilor nete ale familiilor a fost subiectiva, iar orele de munca au fost repartizate aleatoriu, fara existenta unui plan lunar si fara o evidenta clara a orelor de munca prestate de beneficiari. Raportul de monitorizare a mai scos in evidenta inexistenta unor reglementari privind definirea in conditiile legii a persoanelor apte de munca si a conditiilor in care acestea pot dobandi scutirea totala sau partiala a efectuarii orelor de munca, acest lucru conducand la obtinerea de drepturi necuvenite. Luandu-se in considerare aceste aspecte, Executivul a elaborat un proiect de act normativ care aduce schimbari importante Legii 416/2001, introducand obligatia primarilor de a intocmi un plan lunar de actiuni sau lucrari de interes local si de a tine o evidenta a orelor de munca efectuate, precum si reglementari privind definirea persoanelor apte de munca si a exceptiilor de la indeplinirea obligatiilor de a efectua orele de munca. O alta noutate pe care o aduce proiectul de lege este disparitia precizarii celor 72 de ore de munca pentru cei care primesc venitul minim garantat, orele de munca urmand a se calcula proportional cu nivelul ajutorului social, cu un tarif orar corespunzator salariului minim brut pe tara, fapt ce ar putea majora numarul de ore de munca. Refuzul unui loc de munca oferit de agentiile teritoriale pentru ocuparea fortei de munca nu mai poate avea, potrivit modificarilor legislative, nici un fel de justificare, ca pana acum. Un asemenea refuz va conduce, automat, la suspendarea platii ajutorului social. O schimbare extrem de importanta este disparitia scutirii de la efectuarea orelor de munca in folosul comunitatii a mamelor care au in ingrijire copii in varsta de pana la 7 ani, varsta copiilor reducandu-se la 3 ani. De asemenea, refuzul solicitantului de a furniza informatiile necesare pentru intocmirea anchetei sociale se va sanctiona cu suspendarea sau neacordarea ajutorului social.

Pomana fara munca

In prezent, valoarea ajutorului social este de 883.000 lei pentru o persoana, 1.584.000 ?pentru o familie de doua persoane, 2.200.000 ? trei persoane, mergand pana la 4.354.000 ?zece persoane. Potrivit proiectului de lege, "persoanele fara domiciliu sau resedinta sunt obligate ca in termen de 60 de zile de la inaintarea cererii de ajutor social sa-si stabileasca resedinta in localitatea in care au solicitat ajutorul social, iar persoanele fara locuinta beneficiaza de ajutor social numai pe perioada in care se afla in evidenta serviciilor publice de asistenta sociala din cadrul unitatilor administrativ-teritoriale in care traiesc". Doina Prescura, director al Directiei prevenire marginalizare din cadrul Primariei sectorului 1, sustine ca aceasta modificare va produce un adevarat haos. "Nu exista persoane fara domiciliu. Daca prevederea va trece, toti oamenii de la tara vor da navala la orase, primariile din zonele respective fiind realmente bucuroase sa scape de plata ajutorului social, in conditiile in care bugetele lor sunt aproape zero. Si-asa ne confruntam acum cu o migratie intre sectoare. Foarte multi saraci din celelalte sectoare isi fac mutatie pe sectorul 1, pentru ca sistemul nostru de protectie sociala este foarte bine dezvoltat. Sectorul 1 acorda ajutoare de urgenta, face asistenta sociala, are centre de zi, de primire a copiilor aflati in dificultate, de recuperare pentru persoane cu handicap, de servicii sociale, maternale, precum si camine pentru batrani", ne-a declarat Doina Prescura. Aceasta a precizat ca obligativitatea afisarii unor tabele cu beneficiarii ajutorului social, care va fi introdusa in modificarile Legii 416/2001, este nelegala si discriminatorie si ca datele celor care trec prin perioade de crize trebuie sa ramana confidentiale. "Pe cei care detin masini in proprietate nu-i putem controla, pentru ca nu-si inmatriculeaza autoturismele. Am avut un caz cu un individ beneficiar de ajutor social care avea 38 de masini, toate cu numere provizorii si cu greu am reusit sa dovedim acest lucru. O problema foarte mare este aceea a celor care declara ca se gospodaresc separat. De exemplu, intr-o familie cu patru copii, daca unul dintre copii a implinit 18 ani, a doua zi vine si depune cerere ca cel de 18 ani se gospodareste separat, ca sa primeasca singur venitul minim si familia sa ia, de fapt, mai multi bani. In plus, cred ca ar trebui ca, daca un membru al familiei nu presteaza orele de munca, sa se suspende ajutorul pentru toata familia. Asa, unul isi ia scutire, femeia spune ca sta cu copilul de pana la 7 ani si nu munceste nimeni. Luna trecuta, la noi au muncit doar 106 persoane, din cele peste 2.000 de beneficiari ai venitului minim", a afirmat directorul Directiei prevenire marginalizare.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *