Stiri si noutati

Circa 90% din minerii disponibilizati nu au primit pana acum noi locuri de munca

Claudia Botezatu

Reprezentantii Ministerul Economiei si Comertului (MEC) nu stiu in acest moment cati mineri vor fi disponibilizati in 2006, chiar daca exista un calendar de reducere a numarului de personal. "Orice cifra vehiculata nu este fondata pe baze economice sau sociale. Exista o strategie care anual sufera modificari. Desi avem un program reactualizat pentru 2006, nu putem spune cu exactitate numarul celor ce vor fi disponibilizati", a recunoscut Ionel Mantog, secretar de stat in MEC. Calendarul privind restructurarea prevedea initial disponibilizarea a peste 7.000 de salariati in 2005 si 9.000 salariati in 2006. In cele din urma, Guvernul a hotarat ca in acest an sa fie disponibilizati 7.600 de angajati. Minerii concediati in 2005 vor primi plati compensatorii timp de 18-24 luni, in functie de vechime. De asemenea, printr-un nou program incheiat cu Banca Mondiala, cativa dintre ei vor fi primi alte locuri de munca in perioada 2005-2009.

Autoritatile romane au semnat cu Banca Mondiala un acord de imprumut de 120 milioane de dolari, jumatate din aceasta valoare urmand sa fie utilizata pentru inchiderea unor mine, iar cealalta jumatate pentru diminuarea impactului social. Mantog sustine ca vor fi create 30.000-40.000 noi locuri de munca. O parte din bani, adica 11 milioane dolari, va fi folosita pentru acordarea de microcredite minerilor care vor sa se lanseze in propriile afaceri. Precizam ca printr-un vechi program derulat din 2000 pana in prezent cu Banca Mondiala, au mai fost puse la dispozitie 10.000 locuri de munca care reprezentau doar 10% din necesar. "Aceste 10.000 de locuri sunt insa prea putine la un necesar de 100.000 de disponibilizati din 1997 pana in prezent", a precizat Mantog.

Cu noua finantare de la Banca Mondiala vor fi inchise 20 de mine. Pe langa acestea, vor mai fi inchise alte cateva mine, care nu au fost inca nominalizate. Potrivit unei strategii agreate cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala, subventiile acordate minelor de lignit vor fi reduse gradual, pana la eliminarea totala in 2007, iar cele din sectorul de huila, pana in 2010. In urma restructurarilor din minerit, au mai ramas aproximativ 47.000 salariati, fata de 175.000 de persoane care erau la inceputul anului 1997. Aproximativ 100.000 de angajati au fost disponibilizati la cerere, in timp ce alte 8.000 persoane s-au pensionat. Activitatile conexe au fost externalizate, astfel incat alti 12.000 de angajati au trecut in sectorul privat.

Tot in aceeasi perioada, au fost inchise 200 de guri de mine, la care se adauga alte 29 ale caror lucrari au fost finantate de Banca Mondiala. In total, numarul de mine care vor fi inchise pana la sfarsitul anului 2010 va depasi 340 de unitati.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *