Stiri si noutati

Conferinta internationala pentru energie atomica

Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) organizeaza o Conferinta internationala privind sistemele eficiente de reglementare in domeniul nuclear, in perioada 25 februarie – 3 martie 2006, la Moscova, informeaza un comunicat emis vineri de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare /CNCAN/. Conferinta este gazduita de guvernul Federatiei Ruse, fiind o manifestare care se inscrie in seria de reuniuni initiate de AIEA in ultimii ani, in vederea intaririi si sporirii eficientei cadrului juridic si institutional de reglementare in domeniul nuclear.

Conferinta internationala reuneste factorii de decizie din organismele de reglementare, autorizare si controlul activitatilor nucleare din statele-membre ale AIEA , precum si oameni de stiinta si specialisti. Participantii vor dezbate problemele privind managementul sistemelor nationale de reglementare, autorizare si control, rolul standardelor internationale si al cooperarii internationale in sporirea eficientei si armonizarea asigurarii sigurantei si securitatii activitatilor nucleare, precum si adaptarea sistemelor de reglementare la noile tehnologii nucleare. Romania va fi prezenta la Conferinta cu o delegatie condusa de presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare ( CNCAN ), Vilmos Zsombori.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *