Susanele.ro

Dezvoltarea si diversificarea pietei creditelor imobiliare, ingreunate de saracia romanilor

Carmen Neacsu

Desi sondajele arata ca, in urmatorii doi ani, circa 500.000 de familii ar dori sa cumpere sau sa construiasca un camin, cele mai multe dintre ele nu-si vor putea realiza visul, in conditiile in care ofertele de finantare, inclusiv cele sub forma creditelor ipotecare, nu le sunt accesibile, din cauza veniturilor mici. "Orice schema s-ar gandi pentru construirea mecanismelor pietei imobiliare bazate pe credit ipotecar va depinde de dorinta bancilor de a genera creanta ipotecara primara", a declarat, ieri, Sergiu Cone, coordonatorul site-ului no-cash.ro, prezent la masa rotunda "Finantari imobiliare pentru tine".El a accentuat faptul ca este vitala implicarea bancilor straine sau a altor organisme financiare care sa acorde finantare pe termen lung bancilor autohtone care doresc sa-si dezvolte oferta de credite imobiliare, in conditiile in care resursele atrase de la populatie de catre banci au o maturitate de maximum un an.

Bancile au excedent de capital

La randul sau, Septimiu Stoica, vicepresedintele BVB, a declarat ca dezvoltarea creditelor imobiliare va avea nevoie de o piata secundara de capital suficient de dezvoltata, care sa asigure refinantarea unor proiecte de constructii. El a opinat ca, in prezent exista un excedent de resurse financiare la nivelul sistemului bancar, care se va reorienta insa o data cu cresterea sectorului imobiliar catre modalitati de refinantare. Un rol important in asigurarea fondurilor necesare creditarii lucrarilor de constructie a locuintelor ii va reveni pietei de capital. Numai ca, dupa cum a informat avocata Laura Luputi, inexistenta unei piete secundare suficient de dezvoltate, cadrul legislativ cu lacune in ceea ce priveste garantarea titlurilor si obligatiunilor ipotecare constituie tot atatea obstacole in calea finantarii prin piata de capital.

Fondurile de investitii se implica

Printre oportunitatile de finantare a pietei de capital pentru realizarea si dezvoltarea investitiei imobiliare se numara posibilitatea obtinerii de imprumuturi (credite ipotecare si obligatiuni emise pentru atragerea de fonduri) si sansa de a exploata, in mod indirect, investitia imobiliara (prin transferul actiunilor investitorului, contractele la termen sau optiunile).

Pe piata primara, principalii jucatori sunt bancile comerciale, care au inceput sa se implice serios in acordarea de credite imobiliare. In afara societatilor bancare, Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI) si Shore Bank Advisory Services au infiintat compania Creditul Ipotecar Romano-American (CIRA). Societatea a preluat portofoliul de finantari derulate, incepand cu 2002, de catre FRAI. "La finele lui aprilie, valoarea creditelor acordate s-a ridicat la 2,19 milioane de dolari, pentru un 170 de proiecte", a spus Ana Cernat, director in CIRA. Imprumuturile sunt in dolari, iar dobanda se ridica la 11,8% pe an.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *