Stiri si noutati

Dinu Patriciu afirma ca retinerea sa a afectat capacitatea Rompetrol de a atrage noi finantari

Presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat, ieri, ca audierile in dosarul Petromidia si retinerea sa la sfarsitul lunii mai a afectat capacitatea companiei de a atrage un nou capital. "Gradul nostru de indatorare este foarte mic raportat la cifra de afaceri, cam 20% sau chiar sub acest nivel, ceea ce ne-ar fi permis sa atragem finantari de 500-600 milioane de dolari, dar noi am atras doar 100 milioane dolari. Imi pare rau de ce s-a intamplat, deoarece capacitatea noastra de a atrage finantari a fost diminuata drastic", a precizat Patriciu. Potrivit acestuia, au avut de suferit si actionarii, ca urmare diminuarii pretului actiunilor. Patriciu a mai spus ca in cazul in care nu s-ar fi intamplat acele evenimente in luna mai, compania ar fi virat la buget, in acest an, o suma de peste un miliard dolari sub forma de taxe si impozite. Astfel, contributia companiei la stat din acest an va fi de 800 milioane de dolari.

Mentionam ca actionarii Rompetrol au trimis Guvernului, saptamana trecuta, o notificare prin care solicita despagubiri pentru prejudiciile aduse companiei prin scandalul creat in jurul retinerii presedintelui Rompetrol. Actionarii acorda Guvernului un termen de 90 de zile in vederea rezolvarii pe cale amiabila a disputei.

Dar in ciuda scandalului, rezultatele financiare ale grupului pe primele sase luni arata cresteri semnificative. Rafinaria Petromidia a obtinut in primul semestru al anului un profit net de 71 milioane de dolari, raportat la o cifra de afaceri in crestere cu 65%, pana la 989 milioane dolari. De asemenea, intregul grup de firme Rompetrol a contabilizat venituri brute de 1,06 miliarde de dolari si un profit net de 81 milioane dolari. Patriciu a spus ca strategia societatii este de a rafina titei de calitate redusa, cu un continut mare de sulf, si de a obtine din acesta produse la standarde Euro. De altfel, potrivit afirmatiilor presedintelui Rompetrol, in acest ritm, grupul ar putea deveni anul viitor prima companie multinationala din Romania. Patriciu a mai spus ca Rompetrol intentioneaz? sa construiasca o fabrica de hidrogen si o unitate de producere a acidului sulfuric, investitie de circa 70 milioane de dolari, ceea ce reprezinta 20% din planurile pentru urmatorii patru ani. In urmatoarea perioada vor mai fi deschise noi capacitati de productie si va fi construita si o fabrica de biocombustibil. (Claudia Botezatu)

Benzina s-ar putea scumpi cu 12%

Dinu Patriciu afirma ca barilului de titei ar putea ajunge pana la sfarsitul anului pana la 80 dolari. La fiecare scumpire a titeiului cu 10%, pretul carburantilor s-ar putea majora cu 3-4%, a precizat Patriciu. Calculele arata ca la o crestere de 30% a barilului in conditiile in care 30-35% din valoarea carburantilor este influentat de pretul titeiului, carburantii s-ar putea scumpi, in medie, cu 12%. Pentru anul viitor ne putem astepta la un pret al titeiului mai mare de 80 dolari, a spus Patriciu. In prezent, barilul este cotat la 59 dolari pe pietele internationale.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *