Agathon vrea sa atraga 50.000 de turisti din tarile UE
"Degeaba producem vinuri bune pe care le stim doar noi. Bulgaria, de exemplu, a reusit sa impuna vinurile nationale ca simbol al tarii", a declarat, ieri, ministrul turismului, Dan Matei Agathon, la lansarea proiectului -pilot "Drumul vinului-Prahova". Acest proiect este parte a programului "Romania-tara vinurilor", care poate aduce anual bugetului zeci de milioane euro si circa 50.000 de turisti europeni. Programul-pilot se bazeaza pe parteneriatul dintre Ministerul Turismului(MT), sectorul privat si Consiliul Judetean Prahova, care a alocat deja 15 miliarde de lei pentru infrastructura. Tohani, Urlati si Valea Calugareasca sunt cateva dintre cramele de renume, incluse in circuit.
Programul "Romania-tara vinurilor" – care vizeaza includerea in circuitul turistic international a cramelor din sase zone viticole – este elaborat de MT, in colaborare cu asociatiile patronale din turism si cu patronatele producatorilor de vin si va fi lansat pe piata internationala in luna martie, la Tirgul de Turism de la Berlin. "Ma gandesc la un sistem de clasificare a cramelor, pe pahare, fiecare unitate selectata urmand sa aiba de la unu la cinci pahare", a precizat Agathon, care a atras atentia ca vor fi incluse in program doar unitatile expertizate dupa criterii stricte.
"O saptamana de refacere"
Tot ieri, MT a reluat oferta speciala "O saptamana de refacere", prin care persoanele care doresc sa petreaca o saptamana intr-o statiune balneara, in perioada 15 ianuarie-15 martie, o pot face cumparand bilete cu tarif redus, cu 940.000 lei, care acopera costul a sase nopti de cazare, mic dejun si tratament. "Acest program, destinat refacerii capacitatii de munca in statiunile balneoclimaterice din tara, continua in aceleasi conditii de pret stabilite prin protocolul initial. Este un bun prilej pentru cei care doresc sa se relaxeze si sa-si refaca sanatatea intr-o statiune", a declarat Nicu Radulescu, secretar de stat in MT. In program s-au inscris 39 de agentii de turism, care au incheiat contracte cu 21 de societati de turism balnear din 23 de statiuni. MT va continua si in acest an seria programelor sociale destinate celor cu venituri modeste.
Have something to add? Share it in the comments.