Acest fapt este absolut necesar pentru cresterea nivelului investitiilor straine, sustine seful IMM-urilor. "Costurile intrarii pe piata indeparteaza investitorii, in contextul in care, in Cehia sau Ungaria, de exemplu, o firma se poate infiinta in cateva zile, iar in Romania poate sa dureze chiar doua luni", a mai spus Eugen Ovidiu Chirovici.
Controale financiare "fara sfarsit"
Un alt factor care mentine nivelul investitiilor straine mult sub potentialul pietei il reprezinta coruptia si birocratia. Astfel, potrivit ambasadorului Frantei la Bucuresti, Philippe Etienne, companiile franceze prezente in Romania sunt supuse deseori unor controale financiare fara sfarsit. "Intreprinderile din Franta sunt supuse prea adesea controalelor fara sfarsit, iar acest lucru pare sa fie fundamentat pe fenomenul de birocratie", a spus Philipp Etienne. Acesta a mai afirmat ca reprezentantii firmelor franceze colaboreaza eficient cu autoritatile si ca este convins ca aceasta situatie se va schimba in perioada urmatoare. "Prezenta investitorilor francezi in Romania inseamna ca exista, totusi, perspective favorabile, in contextul integrarii in Uniunea Europeana si al aderarii la NATO", a mai spus reprezentantul Guvernului francez.
In sapte luni, 800 de milioane USD
Aceste "perspective favorabile" sunt evidentiate si de datele statistice. Astfel, dupa reculul din 2002, in primele sapte luni din anul in curs investitiile straine au crescut cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand, astfel, la 800 de milioane USD. Scaderea dobanzilor si a ratei inflatiei au determinat o crestere exploziva a pietei de retail (vanzare cu amanuntul – n.r.), fapt evidentiat si aparitia "ca ciupercile dupa ploaie" a magazinelor tip hipermarket. Astfel, potrivit planurilor de dezvoltare a firmelor transnationale din domeniul comertului cu amanuntul prezente in Romania, numai in Bucuresti se vor infiinta in urmatorii doi ani inca noua hipermarketuri.
Inspectii fiscale si in timpul liber
Una dintre problemele mediului de afaceri o reprezinta controalele excesive la care sunt supuse societatile comerciale din partea autoritatilor fiscale. Pentru a rezolva aceasta situatie, Ministerul Finantelor Publice a elaborat normele metodologice privind controlul fiscal. Astfel, potrivit documentului mentionat, inaintea inceperii actiunilor de control fiscal, "contribuabilii vor fi instiintati cu privire la selectarea si programarea lor in vederea controlului, prin transmiterea unui aviz de verificare". De asemenea, inspectorii fiscali pot efectua controale "si in afara programului normal de lucru al contribuabilului". Pentru acest lucru este nevoie, insa, de acordul scris al celui care urmeaza sa fie controlat. In plus, controlul trebuie anuntat cu cel putin cinci zile lucratoare inainte.
Have something to add? Share it in the comments.