Potrivit unei statistici a Ministerului Turismului, statiunile de pe litoral erau ocupate la inceputul saptamanii in proportii care variau intre 70% si 98%. Cel mai mare grad de ocupare, respectiv 98%, a fost inregistrat in statiunea Saturn, unde procentul din acest an a reprezentat o crestere cu 7% fata de august 2001. De asemenea, in statiunea Venus, gradul de ocupare a hotelurilor era cu 20% mai mare decat in 2001, ajungand la nivelul de 90%. O situatie stationara se inregistreaza in statiunile Mamaia, Eforie Nord si Eforie Sud, unde hotelurile erau ocupate in proportie de 80%, procent egal cu cel inregistrat in luna august a anului trecut. La polul opus se situau statiunile Jupiter si Cap Aurora, unde au fost cazati cei mai putini turisti de pe intreg litoralul. Astfel, hotelurile din aceste statiuni aveau un grad de ocupare de doar 70%, respectiv o scadere cuprinsa intre 15 si 20% fata de anul anterior. Neptun-Olimp era ocupata in proportie de 71%, numarul turistilor fiind apropiat de cel din 2001. Dintre hotelurile din aceasta statiune, cel mai mare grad de ocupare se inregistreaza la Panoramic – 89%, in timp ce procentul mediu de ocupare al intregului complex Panoramic-Amfiteatru-Belvedere este de 85%. Conform statisticilor oficiale, in statiunile de pe litoralul romanesc au fost cazati anul trecut peste doua milioane de turisti.
Have something to add? Share it in the comments.