Susanele.ro

Guvernatorul Isarescu tine cu dintii de tinta de inflatie

BNR este pregatita sa utilizeze intregul set de instrumente de care dispune in vederea atingerii obiectivului de inflatie, a declarat, ieri, guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. Acesta a reafirmat obiectivul de inflatie pe acest an de 5% plus/ minus 1 punct procentual, chiar daca rata anuala a inflatiei continua sa se situeze in afara intervalului mentionat. Mai precis, in ianuarie, acest indicator a fost de 8,49%, iar in februarie de 8,40%. Aceasta in conditiile in care rata inflatiei inregistrata in ultima luna s-a situat chiar si sub expectatiilor Bancii Nationale, de numai 0,2%. Cei mai optimisti specialisti se asteapta ca in acest an rata inflatiei sa depaseasca putin limita superioara a intervalului propus, in timp ce altii previzioneaza o depasire a a acesteia cu 1,5 puncte procentuale, adica o inflatie de 7,5%. Reamintim ca in urma cu o luna si jumatate BNR a «activat» arma dobanzilor in incercarea de a mai domoli inflatia: rata dobanzii de interventie a fost majorata cu un punct procentual, de la 7,5% la 8,5%.

 «Vor creste dobanzile efective»

Consiliul de Administratie al BNR, care a discutat ieri problemele de politica monetara, nu a mai decis o noua majorare a ratelor dobanzilor. Guvernatorul a subliniat insa ca in perioada urmatoare dobanzile efective pe care BNR le plateste bancilor la sumele disponibile plasate la banca centrala vor ajunge la 8,5%. In prezent, dobanda practicata de BNR acestei operatiuni este de circa 8%, in timp ce in ianuarie era de aproximativ 6,7%. In cadrul operatiunilor monetare, banca centrala vinde si certificate de depozit, cu scadenta la trei luni, unde dobanda s-a situat, de regula, sub rata de politica monetara. Dupa decizia de majorare a dobanzii din luna februarie, BNR a consemnat o usoara crestere a ratelor platite de banci pentru depozitele atrase de la clienti, dar si continuarea diminuarii dobanzilor la credite, intretinuta de concurenta din ce in ce mai mare de pe piata. Isarescu a aratat ca presiunile inflationiste vor fi mentinute in continuare, cel putin pe termen scurt, fiind prefigurate si eventuale socuri din ajustari ale preturilor administrate si ale accizelor. "Consiliul de Administratie al BNR isi reafirma angajamentul de a utiliza intregul set de instrumente pentru atingerea obiectivului de inflatie." Mugur Isarescu, guvernatorul BNR

Creditele in valuta au intrat la apa

"Masurile de politica monetara si prudentiale adoptate anul trecut de BNR au determinat reducerea in continuare a dinamicii creditului in valuta, a carui pondere in creditul neguvernamental total a scazut la 52,3% in ianuarie 2006 fata de circa 60% in aceeasi perioada a anului 2005", a anuntat guvernatorul. Reamintim ca incepand cu finele lunii septembrie 2005 bancile comerciale nu au mai putut acorda imprumuturi in valuta decat in limita a 300% din fondurile proprii, iar ulterior rezervele pe care acestea trebuie sa le constituite la banca centrala pentru sursele de finantare atrase au fost majorate pana la 40%. Aceasta ultima masura a inceput sa fie aplicata din 24 martie, fapt ce se traduce prin costuri suplimentare aferente creditelor in valuta, contribuind la scumpirea acestora.

BNR conteaza pe ajutorul Executivului

In reducerea inflatiei, BNR conteaza si pe sprijinul altor componente ale mixului de politici macroeconomice, cum ar fi politica fiscala si cea salariala, a mai spus guvernatorul bancii centrale. "Asteptam cel putin ca politica restrictiva in domeniul fiscal si cel salarial sa fie mentinuta, asa cum s-a anuntat, si sa continue masurile si programele de reforma structurala", a conchis Isarescu.
Sursa: Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *