La sfarsitul acestei saptamani se va incheia cea de-a 69 editie a Targului International specializat pe agricultura si industrie alimentara "Green Week" din Berlin. Pozitionarea strategica a Germaniei (n.n. Berlinul se afla la numai 85 km de Polonia si 200 km de Cehia) este un avantaj pentru expozitia specializata pe agricultura si o traditie atat pentru producatorii agricoli, cat si pentru autoritatile din intreaga lume. Acest fapt a fost confirmat si de Franz Fischler, comisarul european pe probleme de agricultura si dezvoltare rurala, la deschiderea oficiala a editiei din acest an a expozitiei. ""Green Week" a devenit o prezenta constanta in agenda mea. In ultimii zece ani, in ianuarie, renunt la croissantele cu vanilie din tara mea pentru crenwurstii berlinezi", a spus Fischler.
"Green Week", editie aniversara
Editia din acest an, organizata de Messe Berlin GmbH in parteneriat cu Asociatia Fermierilor si Asociatia Nationala a Industriei Alimentare din Germania, a reunit aproximativ 1581 de expozanti din 56 de tari, care, in perioada 16-25 ianuarie, si-au prezentat produsele agroalimentare traditionale. "Green Week" a constituit si o oportunitate de dialog intre consumatori, producatorii agricoli, reprezentantii industriei alimentare si autoritatile din diverse tari. Aceasta editie a targului a fost considerata speciala si datorita faptului ca a fost marcata de procesul de extindere a Uniunii Europene(UE). Astfel, una dintre principalele tinte ale expozitiei au fost produsele specifice celor zece tari, care, incepand cu 1 mai 2004, vor face parte din UE. Participarea acestora, cat si a statelor din estul Europei, au conferit Berlinului rolul de pivot al integrarii. "Cu participarea tuturor statelor ce se vor integra, cat si a celor est-europene, expozitia, dar si orasul Berlin au reprezentat un adevarat centru pentru schimburile comerciale dintre Est si Vest", a declarat Raimund Hosch, directorul exectiv al Messe Berlin. Pentru ca peste numai 100 de zile, zece noi state vor deveni membre ale UE, majoritatea discutiilor si manifestarilor conexe din cadrul targului au avut ca principal subiect politica agricola comuna si dezvoltarea rurala. Astfel, atat in deschiderea "Green Week" cat si in cadrul celui de-al 11 Forum Agricol European, Renate Kunast, ministrul agriculturii din Germania, precum si Franz Fischler au atras atentia asupra calitatii produselor si a normelor de protectia consumatorului.
Standul Romaniei a starnit interes
Romania a participat cu stand propriu, pentru a doua oara consecutiv, la aceasta expozitie. Cu toate ca standul Romaniei, organizat de Ministerul Agriculturii nu a avut dimensiunea celor ale tarilor UE, produsele expuse si obiceiurile traditionale prezentate au constituit o adevarata atractie pentru vizitatori. Astfel, prin poarta maramureseana de marime naturala, decorata in stil popular, au pasit pe taram romanesc mii de vizitatori interesati sa afle cat mai multe despre Romania. Ei au gustat bucatele noastre traditionale. Elementele de senzatie au fost dansatorii, muzica traditionala si ouale incondeiate cu motive folclorice.
"Pentru noi, targul a fost o reusita. Desi nu am putut prezenta toate produsele traditionale, standul a fost foarte apreciat. In plus, am promovat foarte bine si agroturismul, care s-a bucurat de un adevarat succes. Acesta este si motivul pentru care, in 2007, tara noastra ar putea fi co-organizator al "Green Week" alaturi de Germania", ne-a declarat Adam Craciunescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.
Have something to add? Share it in the comments.