Stiri si noutati

Minerii vor primi ajutoare daca se casatoresc

Personalul din industria miniera va primi ajutoare la casatorie, la nasterea fiecarui copil sau in cazul vreunui deces in familie, potrivit unui proiect de hotarare privind aprobarea Statutului personalului din industria miniera. De asemenea, potrivit actului normativ ce va fi aprobat in urmatoarea sedinta de Guvern, minerii vor beneficia, din partea angajatorului, de anumite indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, cauzata de boala sau accidente de munca. Tot angajatorul este obligat sa asigure salariatilor din industria miniera echipament individual de protectie si de lucru, precum si alimentatie de protectie. Durata timpului de lucru al minerilor va fi de opt ore pe zi, respectiv 40 de ore pe saptamana. Pentru locurile de munca stabilite prin contractul colectiv ca fiind deosebit de periculoase, durata normala a timpului de lucru se reduce la sase ore pe zi, respectiv 30 de ore pe saptamana. In plus, se propune ca munca efectuata intre orele 22.00 si 6.00 sa fie considerata munca de noapte, iar durata normala a acesteia sa nu depaseasca opt ore intr-o perioada de 24 de ore. Salariatul din industria miniera are dreptul la doua zile consecutive de repaus, de regula sambata si duminica. Locuintele de serviciu vor fi repartizate, in conditiile contractului colectiv de munca, salariatilor indreptatiti, de catre o comisie, constituita prin dispozitia sefului unitatii, in care vor fi reprezentate si sindicatele. (S.E.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *