Discutiile purtate la Washington intre oficialii romani cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) au decurs intr-un mod favorabil revizuirii memorandumului suplimentar, informeaza Ministerul Finantelor Publice. Negocierea intre cele doua parti a fost programata pentru inceputul lunii iunie. Insa vizita in SUA nu a fost suficienta pentru a convinge FMI de bunele intentii ale autoritatilor romane. O delegatie a FMI, formata din opt directori executivi, a sosit acum doua zile la Bucuresti pentru a observa la fata locului modul in care actualul Executiv apreciaza stadiul relatiilor cu Fondul. Pana ieri, au avut loc intalniri cu presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si cu membri ai Guvernului si ai Parlamentului.
Tariceanu a afirmat ca a fost convenit cu delegatia FMI sa se revizuiasca acordul stand-by pana la mijlocul lunii iunie. Premierul a spus ca solutia convenita se refera la diminuarea deficitului bugetar initial, de peste 1% din PIB, si adoptarea unor masuri de temperare a consumului si cererii excesive de pe piata. FMI a fost informat de evolutiile macroeconomice din primul trimestru al anului. Discutiile referitoare la bugetul pe 2005 s-au axat pe programul de rectificare bugetara, cu o tinta de deficit in jurul a 0,7% din PIB. In principiu, FMI a acceptat pornirea de la acest nivel a negocierilor programate pentru luna iunie. Datele macroeconomice la finele primului trimestru par incurajatoare. In luna martie, rata inflatiei a fost de doar 0,3%, iar numarul de salariati a crescut cu 100.000 de persoane. Delegatia FMI s-a intalnit si cu reprezentanti ai confederatiilor sindicale, ocazie cu care s-au purtat discutii despre Codul Muncii. Sindicalistii au spus ca vor un Cod al Muncii care sa poate fi aplicabil tuturor companiilor din Romania.
Una dintre presiunile FMI asupra autoritatilor romane este privatizarea sau lichidarea in acest an a societatilor Tractorul Brasov, Electroputere Craiova si Rulmentul Brasov.
Pentru Tractorul Brasov, termenul este sfarsitul lunii iunie. Insa, Guvernul nu se incadreaza in termen si va solicita o prelungire a acestuia pana in septembrie.
De asemenea, privatizarea uzinei va fi reglementata printr-o noua ordonanta. Cea veche se referea strict la vanzarea Tractorul catre compania italiana Landini.
Have something to add? Share it in the comments.