Stiri si noutati

Primaria cere soferilor sa-si lase masinile acasa

Primaria Capitalei le-a cerut ieri soferilor sa-si lase masinile in parcare, "cat mai aproape de bordura", astfel incat utilajele firmelor de deszapezire sa poata actiona eficient. Viceprimarul general Razvan Murgeanu le-a mai cerut soferilor bucuresteni sa renunte, pe cat posibil, la masina si sa foloseasca mijloacele de transport in comun sau metroul, mult mai eficiente. Din cauza ninsorii, ieri dupa-amiaza, principalele bulevarde din centru erau blocate. "E omor in tot orasul. Nu neaparat din cauza ninsorii, cat a traficului. Daca o parte dintre domnii soferi ar da dovada de intelegere, ar lasa masinile in fata blocului, cat mai aproape de marginea drumului, am putea sa intervenim si noi eficient", a declarat pentru Mediafax Razvan Murgeanu. "Blocajul ne impiedica sa intervenim, sa aruncam cu material antiderapant", a explicat oficialul municipal. Cu toate acestea, Murgeanu crede ca "exista toate premisele ca iarna sa nu mai ia municipalitatea pe nepregatite". (A.M.)

Sursa: Averea

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *