Stiri si noutati

Primaria vrea sa exproprieze zeci de familii pentru un proiect inexistent: autostrada spre Craiova

Stefan Etves, Cristina Dobre

Partea vestica a Capitalei a devenit in ultimii ani una din cele mai cautate zone pentru speculantii de terenuri. Aici, miza par a fi terenurile pe care se presupune ca va trece o bretea de circulatie adiacenta unei viitoare autostrazi: Bucuresti-Craiova, via Alexandria. Zeci de proprietari ai loturilor de teren din strada Prelungirea Ghencea, care au diferite constructii in curs, au fost anuntati de Primaria sectorului 5 ca nu pot sa mai construiasca nimic pe terenurile lor, decat la o distanta de minimum 55 metri de la soseaua care duce spre Centura Capitalei. Aceasta, intrucat Primaria Capitalei ar avea in vedere extinderea benzilor de circulatie rutiera pentru intersectarea cu viitoarea Autostrada Bucuresti-Craiova. In concluzie, nici un proprietar de teren din zona respectiva nu mai poate obtine de la Primaria condusa de Marian Vanghelie vreo autorizatie de constructie, desi nu exista nici o dispozitie a Consiliului General al Primariei Capitalei in acest sens.

Daca zona va fi demolata, va trebui desfiintata si scoala din zona.

Ministerul Transporturilor: Nu exista proiect

Dorind sa lamurim situatia acestui proiect care nu a fost mentionat in ultimii ani de conducerea Ministerului Transporturilor (MT), ne-am adresat Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN) ? singura abilitata pentru astfel de lucrari cu caracter strategic ? pentru lamuriri. Reprezentantii CNADN ne-au transmis, printr-un comunicat oficial, ca un proiect privind constructia Autostrazii Bucuresti-Craiova nu exista. "Referitor la constructia unei autostrazi intre Bucuresti si Craiova, via Alexandria, in prezent nu exista nici un proiect in acest sens", se arata in documentul citat.

Proprietarii: Nu stim cui sa ne adresam

Dan Miulescu, unul dintre zecile de proprietari afectati de aceasta situatie cel putin confuza, daca nu dubioasa, afirma ca nu mai stie cui sa se adreseze. "Nu intelegem realizarea acestei artere de circulatie in Capitala care sa ajunga la ceva care nu exista. Primaria ne-a informat ca exista o propunere de proiect de drum, cu o latime de 55 metri, ce va fi compus dintr-un carosabil de aproximativ 10 metri pentru fiecare sens de circulatie, separate de o zona verde de 10 metri", ne-a declarat Dan Miulescu. El a precizat ca nu are voie sa mai construiasca nimic pe terenul aflat in proprietatea sa. "Am cerut o autorizatie de construtie pe terenul meu si am fost informat ca nu am voie sa mai construiesc nimic pe o latime de aproximativ 55 de metri. Daca voi construi, va trebui sa dau o declaratie pe propria raspundere ca nu am pretentia la nici un fel de daune in momentul in care vom fi expropriati", ne-a mai declarat Miulescu.

Orban: Nu exista nimic concret

Nici in cadrul Primariei Capitalei problema extinderii soselei nu este mai clara. La Centrul de Planificare Urbana si Metropolitana Bucuresti, Rodica Gheorghe, inginer, a declarat ca "exista un plan urbanistic zonal referitor la o eventuala extindere, dar acesta nu a fost aprobat de catre Consiliul General". La randul sau, Ludovic Orban, viceprimarul Capitalei, ne-a declarat ca exista un plan urbanistic zonal neaprobat. "Nu cunosc exact care este proiectul, dar stiu ca apartine de Administratia Nationala a Drumurilor (in prezent denumita CNADN, n.n.). Oricum, atat timp cat nu exista nimic concret, cetatenii care au facut diverse solicitari de autorizatii de constructie ar trebui sa le primeasca fara probleme", a precizat Orban.

Profesorii n-au fost anuntati

Elena Filip, profesor la Scoala Generala numarul 144 din zona Prelungirea Ghencea, ne-a precizat ca "nici o autoritate locala nu i-a anuntat pe profesori despre extinderea soselei". "Ultimul consiliu cu profesorii l-am avut acum o luna si nimeni nu ne-a spus nimic. Dar nu cred asa ceva. In plus, in scoala s-au realizat niste investitii, avem terenul de fotbal. Daca ar fi sa ne demoleze, ar fi necesara si demolarea mai multor case si a fabricii de confectii de langa scoala", a mai spus Elena Filip.

Un metru patrat costa 125 de euro

In ultimii cinci ani, pretul unui metru patrat de teren in zona Prelungirea Ghencea a crescut de 25 de ori, de la 4-5 euro la 125 euro. "In urma cu cinci ani, pretul era foarte scazut. Acum a devenit o zona strategica de interes. Dezvoltarea rezidentiala a dus la aceste cresteri de preturi. Aceste cresteri sunt normale pentru zonele suprasolicitate" ne-a declarat presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Liviu Ureche.

MTCT: Prioritare sunt Coridoarele IV si IX

Potrivit comunicatului CNADN din cadrul MT, implementarea proiectelor de constructie de autostrazi situate pe Coridoarele Europene IV si IX reprezinta unul din angajamentele asumate de Romania prin tratatul de aderare agreat cu statele membre ale Uniunii Europene, Cap 9 – Politica Transporturilor. "Aceste programe sunt incluse pe lista de prioritati a actualului Guvern prin programul de guvernare 2005-2008, aprobat prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 24/28.12.2004", se arata in comunicat.

In concluzie, nimic despre asa-zisa autostrada Bucuresti-Craiova. Ramane de vazut cine se afla in culisele acestei afaceri dubioase si cine sunt responsabilii din primarii care o sustin, refuzand sa acorde autorizatii de constructie fara nici un temei legal.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *