Susanele.ro

Asigurarile de viata au majorat cu 64 la suta profitul trimestrial la Allianz

Grupul german de asigurari Allianz AG a anuntat miercuri o crestere de 64 procente a profitului sau net in cursul celui de al doilea trimestru al acestui an, rezultatele beneficiind de cresterea veniturilor din sectorul asigurarilor de viata si al managementului de active, informeaza AP.

Allianz AG, cel mai mare asigurator din Europa si totdata proprietarul grupului Dresdner Bank AG, a precizat ca in perioada aprilie-iunie 2005 a realizat un profit de 1,39 miliarde euro, in crestere cu 64 la suta comparativ cu 846 milioane euro in perioada similara a anului trecut. Profitul operational a crescut cu 18 procente, de la doua miliarde la 2,37 miliarde euro, in timp ce cifra de afaceri s-a situat la 23,7 miliarde euro, in crestere cu sapte procente comparativ cu 22,2 miliarde euro in trimestrul al doilea al anului trecut.

 Allianz a precizat ca a beneficiat de o crestere puternica a cererilor pentru produse de tipul asigurari de pensii private si produse de management de active. Compania nu a furnizat insa cifrele referitoare la rezultatele Dresdner Bank, care urmeaza sa fie publicate la sfarsitul saptamanii.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *