Susanele.ro

Mihai-Razvan Ungureanu: Rom?nia tinteste revenirea pe pietele statelor arabe

Trimisul special al Rompres, Marius Fratila, transmite: Romania urmareste revenirea pe pietele statelor arabe pe nisele economice create cu zeci de ani in urma, a declarat marti, la Amman, ministrul afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, dupa intalnirea cu ministrul iordanian al energiei si resurselor minerale, Azmi Khreisat.
?eful diplomatiei romane, aflat intr-o vizita in Iordania, a aratat ca in ultimii doi ani volumul schimburilor economice romano-iordaniene a crescut de la 15 milioane dolari la 40 milioane de dolari, dar potentialul existent nu este inca valorificat suficient in domenii cum ar fi industria farmaceutica, industria materialelor de constructii, produsele de larg consum (in principal mobila).
Mihai-Razvan Ungureanu a precizat ca, in cadrul convorbirii avute cu suveranul hasemit Abdullah al II-lea, acesta si-a manifestat tot sprijinul pentru organizarea unui forum economic iordaniano-roman la Amman. Potrivit sefului diplomatiei romane, oamenii de afaceri iordanieni sunt interesati la randul lor de oportunitatile de investitii oferite in Romania de industria turismului.
Cu ocazia vizitei in Iordania a ministrului roman al afacerilor externe, a fost semnat si un nou contract intre Electroputere SA Craiova si Compania Nationala Iordaniana pentru Energie Electrica, constand in livrarea de catre partea romana a unui lot de transformatoare de putere in valoare de 3,9 milioane de dolari.
"Acesta este al treilea contract incheiat in ultimii cinci ani intre cele doua companii, produsele romanesti remarcandu-se la licitatiile internationale organizate de partea iordaniana prin calitate crescuta si pret convenabil", a declarat pentru Rompres Petre Sabaila, director general adjunct la Electroputere Craiova. Acesta a precizat ca cele doua contracte incheiate in anii anteriori s-au cifrat la aproximativ 4 milioane de dolari.
Vizita ministrului Mihai-Razvan Ungureanu la Amman este vazuta de diplomatia romana ca un prim pas al strategiei de recuperare a pietei iordaniene, in perioada urmatoare fiind pregatita si o vizita a presedintelui Traian Basescu in Iordania. De asemenea, Mihai-Razvan Ungureanu a adresat invitatii pentru a veni la Bucuresti, in scopul intaririi cooperarii economice, premierului iordanian, Adnan Badran, si ministrului de externe, Farouk Qasrawi.

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *