Susanele.ro

Beneficiarii ANL cer Cotroceniului sa stopeze escrocheriile din cazul «Henri Coanda»

Peste 4.000 de beneficiari ai locuintelor construite de ANL au adresat o scrisoare deschisa lui Basescu, in care reclama o serie de ilegalitati si abuzuri comise in cazul construirii cartierului „Henri Coanda“. Semnatarii scrisorii, printre care se afla Dorin Cocos, Roxana Bichel, Radu F. Alexandru, Oliviu Gherman, acuza politicieni si functionari publici de ascunderea „hotiilor“ unui „escroc pe nume Ion Radu Fotino“. Directorul ANL, Gheorghe Popescu, ne-a declarat ca a intervenit deja in procesul de la Tribunalul Bucuresti si a depus si o plangere penala. Nume «grele» apar in lista de semnaturi dintr-o scrisoare deschisa catre presedintele tarii

 Clientii ANL ii cer lui Basescu sa intervina in cazul «escrocheriilor din Henri Coanda»

Un grup de peste 4.000 de persoane, beneficiare ale contractelor pentru locuinte prin ANL, a adresat o scrisoare deschisa lui Traian Basescu, in care reclama o serie de ilegalitati si abuzuri comise in cazul construirii cartierului „Henri Coanda“. Scrisoarea este semnata de cateva mii de persoane care se considera pagubite si in care se aduc acuzatii grave la adresa unor oameni politici si functionari publici. Printre cei nominalizati se afla Teodor Melescanu si primarul comunei Voluntari, Florin Pandele, care sunt acuzati ca incearca sa ascunda „hotiile“ unui „escroc pe nume Ion Radu Fotino“. Beneficiarii contractelor pentru locuinte ANL in cartierul Henri Coanda ii cer presedintelui Basescu, printr-o scrisoare deschisa, sa intervina pentru a fi clarificata situatia terenului pe care sunt construite casele si a evita retrocedarea unei parti a lui in baza unor acte false de mostenitor. Autorii se intituleaza a fi „un grup de peste 4.000 de cetateni romani pe cale sa plateasca foarte scump naivitatea“ de a fi votat cu actualul presedinte la alegerile din 2004, scrisoarea deschisa fiind insotita de o lista cu aproximativ 1.400 de nume ce ar apartine beneficiarilor unor contracte de construire de locuinte individuale prin credit ipotecar, prin intermediul ANL, in Cartierul Henri Coanda. In lista aflata la finalul scrisorii se regasesc nume precum Dorin Cocos, Mihai Puwak, Silvia Ciornei, Roxana Bichel, Steluta Racolta, Radu Ghetea, Tudor Mohora, Oliviu Gherman, Radu Feldman Alexandru, Dragos Constantinescu, Ioan Todiras, Mircea Ursache, Ralu Filip, Octavian Stireanu, Bogdan Ficeac, Dana Razboiu, Cristian Brancu, Magdalena Catone.

O valoare uriasa

În anul 2005, „un grup infractional în spatele caruia se afla influenti oameni politici din zona puterii“ a revendicat 26,5 hectare de teren din Cartierul Henri Coanda, desi începuse constructia caselor, iar beneficiarii plateau rate lunare. Acesti oameni au si câstigat în instanta, folosindu-se de acte si expertize false, de „complicitatea si non-combat-ul conducerii ANL si a unor angajati ai Primariei orasului Voluntari“ si de „complicitatea“ unor magistrati, afirma reclamantii, care sustin ca acelasi grup este pe cale „sa puna mâna“ pe aproape 90 hectare de teren intravilan, în valoare de peste 300 milioane de euro. „Probabil cunoasteti ca un teren aflat în circuitul civil, nemaivorbind de constructiile aflate pe el, nu poate face obiectul vreunei retrocedari, în baza nici uneia dintre legile românesti în vigoare care reglementeaza acest lucru“, se arata în scrisoarea trimisa presedintelui.

Oameni politici

Semnatarii sustin ca în spatele acestui grup ar fi „un fals mostenitor“, precum si persoane care fac sau au facut parte din Partidul National Liberal. Potrivit aceleiasi surse, persoana mentionata ar fi obtinut sume importante din partea statului român, în baza acelorasi acte false de mostenitor. Autorii scrisorii îi cer presedintelui sa asiste, marti, la termenul de judecata în procesul dintre Agentia Nationala de Locuinte (ANL) si cel care a câstigat o parte din teren. Dosarul 47994/3/2005 este judecat în prezent de Sectia a VI-a civila a Tribunalului Bucuresti, se precizeaza în scrisoare. „Noi nu va cerem, domnule presedinte, sa va încalcati atributiile constitutionale si nu credem ca s-ar îndoi cineva de faptul ca aparitia dumneavoastra într-o sala de judecata nu ar constitui decât o mare garantie a faptului ca în acea sala de judecata nu se va încalca legea“, sustin ei. Mai mult, ei îi cer presedintelui sa sesizeze Parchetul Înaltei Curti de Casatie si Justitie în legatura cu acest caz, invocând ca „plângeri exista, memorii adresate procurorului general exista, probe sunt cu duiumul“.

 Procesul

Potrivit unor documente existente pe site-ul ANL, ultimul termen în dosarul 47994/3/2005 a fost în 28 martie, când avocatul unor intervenienti (beneficiari ai contractelor ANL – n.r.) a invocat nulitatea Hotarârii 406/30.05.2003 a Comisiei Judetene Ilfov privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si lipsa calitatii procesuale a lui Ion Radu Fotino. Avocatul a adus în sprijinul solicitarii sale o adresa din partea Camerei Notarilor Publici Bucuresti prin care „s-a transmis faptul ca certificatul de legatar care l-a instituit pe Fotino Ion Radu mostenitor al lui Bildirescu Lucian nu exista în arhiva notarului (în prezent decedat) Dumitrescu Lucia, care l-a eliberat. Acest aspect este de natura a dovedi faptul ca la baza Hotarârii nr. 406/30.05.2003 a Comisiei Judetene Ilfov a stat un act fals“, conform site-ului ANL. Potrivit paginii web a ANL, în acest conditii, atât ANL, cât si Comisia Judeteana Ilfov si avocatii intervenientilor au cerut instantei sa dispuna efectuarea unor cercetari legate de autenticitatea acestui act, dar si a altor documente „asupra carora exista suspiciunea de fals si de care Fotino Ion Radu s-a folosit în instanta“.

 «Gurile rele»

Pe de alta parte, semnatarii scrisorii îi cer presedintelui sa precizeze public daca are vreo legatura cu acest caz. „«Gurile rele» de prin ANL, pe lânga alte referiri la o retrocedare petrecuta tot pe acel amplasament în vara lui 2004, lasa sa se înteleaga ca au pierdut în mod intentionat procesele legate de aceste terenuri pentru ca asupra conducerii institutiei s-au facut presiuni mari, «de sus, de la cel mai înalt nivel», indicându-va, în acest mod, pe dumneavoastra“, potrivit scrisorii deschise.

Nume «grele» pe lista ANL

Proiectul Henri Coanda, amplu dezbatut în presa înca de la lansare, este amplasat în proportii aproximativ egale pe teritoriul localitatii Voluntari si în sectorul 1 din Bucuresti. La sfârsitul anului trecut, lucrarile la cartierul de locuinte Henri Coanda au fost sistate din nou, dupa ce o persoana fizica a revendicat în instanta un teren cu o suprafata de 26 de hectare în zona Voluntari, situat pe amplasamentul proiectului. Terenul revendicat reprezinta peste 60% din suprafata cartierului Henri Coanda situata pe teritoriul localitatii Voluntari. „Din câte am înteles, persoana respectiva este de acord ca pe acel teren sa construim case, însa vrea sa primeasca bani pentru teren, în urma vânzarii acestuia“, declara Gheorghe Popescu, directorul general al ANL, în decembrie anul trecut. Potrivit listei ANL, printre beneficiarii de case în cartierul Henri Coanda se numara deputatul PSD Tudor Mohora, ministrul Silvia Ciornei, consilierul prezidential Octavian Stireanu, deputatul pentru minoritati Ileana Stana Ionescu, senatorul PSD Sorin Vornicu, presedintele CNA, Ralu Filip, ambasadorul României la Paris, Oliviu Gherman, presedintele Consiliului judetean Tulcea, Trifon Belacureanu, Raluca Badulescu, fiica senatorului PSD Doru Laurian Badulescu, precum si Mihai Costin Taracila, fiul vicepresedintelui Senatului Doru Ioan Taracila.

 «Sunt alaturi de pagubiti»

Directorul general al ANL, Gheorghe Popescu, ne-a declarat ca este dezamagit de faptul ca semnatarii scrisorii il acuza de protejarea asa-ziselor ilegalitati. Gheorghe Popescu spune ca ANL a intervenit in proces pentru a nu fi retrocedat terenul unde se construiesc locuintele si chiar a facut actiuni penale. Directorul ANL sustine ca a fost si este alaturi de cei care se considera pagubiti in aceasta afacere. Gheorghe Popescu spera ca judecatorii sa fie obiectivi si sa solutioneze corect procesul.
Andi Topala
Sursa: Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *