Aproximativ 4,2 milioane de salariati ar putea beneficia de bonuri de valoare de cinci milioane de lei anual pentru petrecerea vacantei intr-o statiune balneara sau turistica autohtona.
Aceasta este propunerea lui Puskas V. Zoltan, senator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, care-si motiveaza initiativa legislativa prin faptul ca, din cauza nivelului scazut al puterii de cumparare a populatiei, o mare parte din salariatii de la stat nu-si pot permite petrecerea concediului de odihna in statiuni turistice sau balneare. De pe urma acestei masuri vor beneficia nu doar salariatii, spune autorul propunerii, ci si turismul autohton, care va avea astfel incasari mai mari, datorita cresterii numarului de clienti.
Valoarea bonurilor, indexata anual
Initiatorul acestui proiect de lege lasa la latitudinea angajatorilor, societatile comerciale, regii autonome si din sectorul bugetar, sa acorde sau nu asa- numitele prime individuale de odihna si tratament. Aceasta cu atat mai mult, cu cat costurile emiterii si contravaloarea bonurilor vor fi suportate integral de catre angajatori. Valoarea maxima a primei nu poate depasi cinci milioane de lei anual pentru un salariat, care nu va putea folosi acesti bani decat pentru procurarea de servicii turistice. Daca acest proiect va fi aprobat in forma redactata de initiator, prima se va acorda sub forma unui bon de valoare emis de catre unitatile autorizate de Ministerul Finantelor, valoarea acesteia urmand sa fie actualizata anual. Unitatea emitenta a bonurilor de valoare (ce va fi stabilita de catre angajator de comun acord cu sindicatele legal constituite sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor) va fi obligata sa transmita lista cu unitatile turistice si/sau balneare la care angajatii le pot utiliza.
Facilitati pentru angajatori
Unul dintre beneficiile introducerii acestui sistem de bonuri valorice pentru vacante este facilitatea deducerii sumelor corespunzatoare contravalorii la calculul impozitului pe profit pentru angajatori. La randul lor, salariatii nu vor fi taxati pentru aceste bonuri la impozitul pe venit. "La un numar de 4,2 milioane de salariati, suma totala a bonurilor de valoare ar insuma 21.000 miliarde de lei, iar impozitul pe profit aferent acestei sume, de doar 5.200 de miliarde lei, este acoperit din profitul suplimentar realizat de unitatile turistice, din impozitul pe salarii incasat de la salariatii de la locurile de munca nou-create prin dezvoltarea unitatilor turistice si balneare", se arata in expunerea de motive a proiectului de act normativ. Primele se vor acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile bugetare, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Have something to add? Share it in the comments.