Stiri si noutati

Carrefour inaugureaza al doilea hipermarket in Capitala

Maine se va deschide, in zona Grozavesti din Bucuresti, cel de-al doilea hypermarket al grupului francez de distributie Carrefour. "Centrul comercial Orhideea este primul hipermarket aflat aproape de zona centrala a Capitalei. Valoarea totala a investitiei in constructia complexului si amenajarea magazinelor este de circa 38 milioane de euro (dintre care 25 milioane euro pentru hypermarket). Hipermarketul va avea aproximativ 1.200 de angajati", a declarat, ieri, Francois Oliver, directorul executiv Hiproma Carrefour.

Complexul Orhideea este compus dintr-un hipermarket Carrefour cu laboratoare proprii, o galerie comerciala cu 60 de magazine, restaurante si diverse spatii inchiriate unor societati specializate si 1.400 locuri de parcare. Hypermarketul prezinta o oferta vasta de produse alimentare, textile, electronice, electrocasnice, de echipare a locuintei s.a.m.d. "In 2004, Carrefour va mai inaugura alte doua noi centre comerciale, unul in zona Colentina din Capitala si cel de-al doilea in Brasov, valoarea investitiei urmand sa se ridice la aproximativ 45 milioane de euro. Intentionam sa deschidem in tara aproximativ 20 de hypermarket-uri, in anii urmatori, in Bucuresti si in orasele cu peste 200.000 de locuitori, media fiind de doua magazine pe an", a adaugat Francois Oliver. (S. Etves)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *