Fara indoiala ca nu de azi-de ieri, ci de multi ani, balanta adevarului constituie un continuu motiv de ingrijorare pentru autoritati, pentru agenti economici, pentru analisti. In anul in curs, insa, ingrijorarea a capatat proportii neatinse nicicand, in trecut.
Balanta adevarului masoara un raport de maxima insemnatate: cat produce si cat consuma o tara. Baza o constituie, desigur, productia interna de bunuri si servicii. Exporturile se scad, importurile se adauga. Cand importurile depasesc exporturile, finantarea deficitului fiind costisitoare sau imposibila, e semn rau. Balanta se dezechilibreaza.
Romania a traversat intreaga tranzitie cu balante dezechilibrate. In 2003, insa, in numai zece luni, deficitul a urcat la 4,3 miliarde de euro, batand cu un miliard de euro recordul pe un an intreg, atins in 1998.
Creditul de consum trage ponoasele
Neplacuta coincidenta: tot in 2003, creditul de consum a luat-o la goana. Crestere: 345%. Fata de numai 22,5%, in aceeasi perioada, reprezentand cresterea creditului pentru productie.
Normal, la BNR a fost tras semnalul de alarma. A aparut indicatorul: "Atentie la viteza!". Pentru ca un accident ar avea consecinte grave pe mai multe planuri, in conditiile in care balanta adevarului e in dezechilibru accentuat.
Cateva precizari sunt absolut necesare. Voi sublinia, mai intai, ca nu creditul de consum a dezechilibrat balanta. Participarile la acest rezultat nefericit sunt numeroase, cap de afis fiind gazele naturale si produsele agricole procesate. Desigur, un rol il are si creditul de consum, dar ceva mai mic. Apoi, e cazul sa mentionez ca ponderea creditelor acordate populatiei, in total credit neguvernamental, e mult mai mica in Romania decat in Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovenia si mai ales in Polonia. Dar la noi s-a inregistrat cea mai mare crestere, in 2003 fata de 2002. In sfarsit, problema nu e ca explozia creditului de consum stimuleaza importurile de produse electrocasnice, electronice si de alte bunuri de folosinta indelungata. Problema e ca economia romaneasca nu produce suficienta valuta, din exporturi de bunuri si din servicii, pentru a acoperi astfel de importuri.
Cert este ca pana in prezent, Banca Nationala nu a luat nici o masura. A fost pregatit doar, in departamentele de specialitate, un nou regulament de creditare, care a fost trimis bancilor spre analiza. Abia dupa ce vor veni si opiniile scrise ale bancilor, noul regulament va fi supus aprobarii Consiliului de Administratie al BNR. Acest regulament nu prevede blocarea creditelor, ci doar temperarea lor. O reducere de viteza. Masura, pe care BNR o doreste temporara, nu are cum sa atace insa marile cauze ale dezechilibrarii balantei adevarului. Ele sunt in alta parte. (va urma)
Have something to add? Share it in the comments.