Romanii vor fi nevoiti sa suporte de la 1 aprilie o noua scumpire a gazelor naturale, de data aceasta cu 4%, potrivit unei decizii a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Potrivit unor surse guvernamentale, urmatoarea crestere a tarifelor la consumatorul final va avea loc in al treilea trimestru, nivelul scumpirii fiind estimat la 7%. Ciudat este faptul ca in timp ce preturile la consumatori se majoreaza, cele pentru productia interna raman pe loc. "Pretul la gazele naturale din productia interna ramane nemodificat si in al doilea trimestru, la nivelul de 110 dolari/mia de metri cubi", ne-au declarat sursele citate. Nici in primul trimestru nu a fost facuta o majorare a tarifelor pentru productia interna. In schimb, la 1 ianuarie, a avut loc o scumpire de 17% pentru utilizatorul final. Aceste cresteri sunt motivate de evolutia unor componente incluse in tarif, precum taxele de distributie, transport sau inmagazinare.
Distribuitorii sunt cei mai avantajati
Asupra preturilor la gazele din productia interna nu sunt facute modificari, chiar daca autoritatile spun ca s-au angajat fata de Uniunea Europeana sa le majoreze pana le vor aduce la nivelul celor din import. In aceasta situatie, cei care au cel mai mult de castigat sunt distribuitorii, adica Distrigaz Nord si Distrigaz Sud. Acestia preiau gaze la un pret constant, insa le vand catre consumatori la preturi majorate. Mentionam ca aceste societati nu mai apartin statului roman, ci companiilor Ruhrgaz si Gaz de France. Inca de anul trecut, de cand au preluat pachetele majoritare, aceste companii au facut presiuni pentru stabilirea unor preturi care sa acopere o serie de costuri, inclusiv cele de dezvoltare. Atunci, autoritatile statului au introdus abonamente, insa societatea civila a protestat vehement si acestea au fost scoase. In schimb, au crescut tarifele in mai multe randuri. In ceea ce priveste pretul pentru productia interna, nu are cine sa faca presiuni avand in vedere ca cel mai mare producator, Romgaz, se afla inca in proprietatea statului. Culmea cinismului este ca in conditiile in care, in doar patru luni, pretul gazelor va ajunge sa fie cu 21% mai mare decat la finalul anului trecut, premierul Calin Popescu Tariceanu declara ca "cetatenii nu vor fi afectati semnificativ de cresterea preconizata a pretului la gaze". "Cetatenii nu vor fi afectati semnificativ de cresterea preconizata a pretului la gaze." Calin Popescu Tariceanu
Negocieri ciudate
Si modul in care au fost facute negocierile ridica foarte multe semne de intrebare. Autoritatile tot amintesc de alinierea in 2007 la nivelul preturilor din import, insa aceasta este imposibila, in conditiile in care sunt aduse gaze din Rusia cu 270-280 dolari/mia de metri cubi. Practic, nivelul preturilor la gazele din productia interna ar trebui sa se tripleze in urmatorul an. De aceea este greu de inteles faptul ca acestea sunt inca tinute pe loc. Pe de alta parte, Delegatia Comisiei Europeane (CE) a spus recent ca nu este obligatoriu sa se ajunga la nivelul preturilor din import, fiind necesara doar acoperirea costurilor. La randul sau, Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii, ne-a spus ca in cadrul negocierilor cu UE nu au fost discutate anumite tarife, iar cerinta potrivit careia costurile trebuie sa fie acoperite este indeplinita. Tot Leonard Orban a afirmat ca UE nu a impus un termen exact in vederea alinierii. Cu toate acestea, Guvernul roman a adresat CE o solicitare pentru prelugirea cu doi ani a perioadei de aliniere, pana la sfarsitul anului 2008.
Claudia Botezatu
Sursa: Gardianul“
Have something to add? Share it in the comments.