La Bursa de Valori Bucuresti, valoarea tranzactiilor s-a mentinut si saptamana trecuta la un nivel foarte redus, media zilnica fiind de 14,2 miliarde lei. In acest context, indicii pietei bursiere au inregistrat evolutii modeste. Astfel, indicele BET a inchis vineri la 1.651,17 puncte, cu 11 mai mult decat perioada anterioara de raportare, iar indicele Societatilor de Investitii Financiare, BET -FI, a inregistrat la sfarsitul ultimei sedinte de tranzactionare a saptamanii trecute 5.193,62 puncte, in crestere cu 80 de puncte. In ceea ce priveste indicele compozit BET C, acesta a inchis vineri la 1.081,36 puncte. Evolutia modesta a Bursei s-a reflectat si in capitalizarea bursiera, care a inregistrat un usor recul, de la 2,74 miliarde de dolari la 2,72 miliarde de dolari. Practic, piata bursiera autohtona a stagnat saptamana trecuta, fapt reflectat si de evolutia actiunilor de la categoria intai, care au inchis vineri, in marea majoritate, la aceeasi valoare ca in urma cu o saptamana. Potrivit unui sondaj efectuat pe site-ul www.kmarket.ro, 56,9% dintre investitori considera ca principalul motiv pentru care valoarea zilnica a tranzactiilor se mentine la valori reduse este lipsa de claritate privind activitatea unor emitenti cotati la bursa. (M. Guta)
Have something to add? Share it in the comments.