Comparativ cu perioada similara a anului trecut, pe primele sapte luni ale acestui an, efectivele de animale s-au majorat semnificativ, cel mai important spor, de 8%, inregistrandu-se in sectorul pasarilor. Potrivit Ministerului Agriculturii(MAAP), efectivele de ovine au crescut cu 6%, in timp ce la porcine si bovine sporul a fost de 4% si respectiv 3%. In schimb, reprezentantii asociatiilor patronale din sector, desi apreciaza ca se inregistreaza o stagnare a diminuarii septelului, sustin ca nu stiu cat de reale sunt datele MAAP. "Este greu sa contrazic datele ministerului, dar este la fel de greu sa probezi ca sunt adevarate", ne-a declarat Mihai Visan, vicepresedintele Asociatiei Romane a Carnii. Potrivit MAAP, pentru cresterea septelului au fost sacrificate mai putine animale, productiile inregistrate fiind mai mici decat cele din anul precedent. Prin urmare, pentru acoperirea necesarului de consum, importurile s-au majorat semnificativ, in detrimentul producatorilor autohtoni.
Have something to add? Share it in the comments.