Stiri si noutati

Microsoft continua campania de teasing cu proiectul Origami

IT

Asa cum promiteau saptamana trecuta, cand au lansat misteriosul site www.origamiproject.com, Microsoft a trecut saptamana aceasta la o noua faza a campaniei.Site-ul a fost actualizat, alaturi de mesajul criptic, cu stilul caruia ne-am obisnuit de saptamana trecuta, aparand imagini cu un oras, o insula tropicala, niste munti, un metrou si o masina pe autostrada. Mesajul seamana foarte mult cu textul unei reclame si se termina cu promisiunea de a raspunde la intrebarea “Cine sunt eu?”(adica ce anume reprezinta proiectul Origami) nu inainte de data de 9 martie.

 In ciuda faptului ca proiectul este invaluit intr-un mister deplin, multe surse afirma ca Origami este posibil sa fie un mini Tablet-PC, cu un ecran de aproximativ 7 inchi, ce va functiona cu software Microsoft dar va fi fabricat de alte companii. Microsoft a dezvaluit doar atat: Origami va fi o noua categorie de computer mobil care va rula pe sistemul de operare Windows XP. Dupa lansarea de saptamana trecuta a site-ului, pe Internet a inceput sa circule o inregistrare veche de un an care sugera ca Origami s-ar putea sa fie un fel de computer fara fir cu touch screen. Analistii spun ca Microsoft, care de obicei isi dezvaluie realizarile inainte ca vanzarea acestora sa inceapa, aproape niciodata nu a recurs la acest tip de campanie de marketing. De asemenea, si faptul ca Microsoft a reusit sa pastreze secretul asupra proiectului Origami este un lucru inedit pentru companie.

Alte resurse afirma ca gigantul software intentioneaza sa aduca pe piata un nou tip de computere, mai mici, mai versatile si care sa functioneaza cu baterii. Acest tip de computere par rupte din filmele SF: se pot conecta la retele, se poate face download, se pot efectua convorbiri telefonice voice-over-IP, se pot edita si viziona fotografii, se poate asculta muzica sau viziona filme. Iar computerul urmeaza sa functioneze pe o versiune completa a sistemului de operare Windows (probabil XP).

Toate ca toate, dar aceste zvonuri legate de Origami au dus la temerea ca asteptarile ar putea fi mult peste capacitatile produsului. Se crede ca produsul va fi lansat la targul CeBit, ce va avea loc intre 9 si 15 martie.

BizWords

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *