Stiri si noutati

BRD a inregistrat, in 2002, un profit net de 2.250 miliarde de lei

Banca Romana pentru Dezvoltare-Groupe Societe Generale a inregistrat, anul trecut, un profit net, in crestere cu 15% fata de rezultatul obtinut in 2001. Potrivit directorului general al bancii, Patrick Gelin, "rezultatul exprimat in valuta forte s-a ridicat la 67 milioane de dolari, fata de 61,2 milioane de dolari in 2001. Aceasta crestere, destul de redusa, a fost cauzata de anumite constrangeri de ordin legislativ, care au adus costuri suplimentare de 213 miliarde de lei, aproximativ 10% din rezultatul net al bancii", a declarat Gelin. Acesta a afirmat ca, in ceea ce priveste dividendele, Consiliul de Administratie al bancii va propune, in cadrul Adunarii Generale, repartizarea catre actionari a unei parti din profit similare celor din anii precedenti. Veniturile din exploatare ale BRD s-au ridicat 6.341 miliarde de lei, mai mult cu 21,4% fata de anul 2001. In acelasi timp, cheltuielile au crescut cu 28%, pana la 3.469 miliarde de lei. In aceste conditii, rezultatul brut din exploatare a fost de 2.872 miliarde de lei, superior cu 13,6% celui din 2001. Evolutia cheltuielilor a fost rezultatul unei politici de investitii sustinute, care a vizat sistemul IT si cel de carduri, precum si cheltuielile exceptionale cu personalul. In acelasi timp, costul net al riscului bancar a fost de 161 miliarde de lei, mai mare cu 11,8% in raport cu anul financiar 2001. Patrick Gelin a mai anuntat ca, pentru 2003, sunt preconizate investitii in valoare de 1.353 miliarde de lei. Investitiile bancii au insumat, incepand cu anul 2000, aproape 5.000 de miliarde de lei.

In ceea ce priveste nivelul relativ redus al investitiilor externe, care ar putea genera o dezvoltare economica, presedintele BRD, Bogdan Baltazar, a afirmat, cu ocazia prezentarii bilantului pe 2002, ca "Romania ramane o tara inca putin atra-gatoare pentru investitiile de calitate si amploare". Un argument in acest sens este, in opinia presedintelui BRD, faptul ca doar 50% din deficitul de cont curent este finantat de investitiile straine, care ramin la mai putin de o treime din potentialul real de absorbtie.

"Cadrul legislativ si aplicarea legilor raman in continuare dificile pentru afacerile legitime si care vor sa evolueze transparent si sa nu alimenteze coruptia si frauda tot mai raspandite", a mai spus Bogdan Baltazar.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *