Stiri si noutati

Consumul estimat la curent scade factura

Arpad Dobre

Sistemul de facturare – incasare lunara a contravalorii energiei electrice, pe baza de consum estimat de consumatori si regularizare la sase luni, a dus la imbunatatirea incasarilor societatii Electrica Muntenia Sud, a declarat, recent, directorul sucursalei, Stefan Gheorghe. El a precizat ca prin facturarea lunara, sumele scad la jumatate, datorita reducerii intervalului de facturare. "Prin acest sistem, atat clientul, cat si furnizorul sunt incurajati sa fie corecti unul fata de celalalt. Clientul nu va estima un consum mai mic fata de cel real, deoarece in momentul regularizarii va trebui sa plateasca si consumul nedeclarat, iar furnizorul nu va avea interesul sa-si supraincarce clientii, pentru ca va fi nevoit sa restituie surplusul facturat", a precizat Stefan Gheorghe.

La nivelul Capitalei, in acest sistem sunt cuprinsi circa 400.000 de consumatori casnici, reprezentand aproape 50% din total.

Tarife si optiuni

Va oferim cateva detalii pentru a intelege cum trebuie sa alegeti unul dintre tarifele actuale pentru consumatorii casnici, pentru ca acesta sa va ofere cea mai mica valoare a facturii la energia electrica. Primul este tariful CS optional de tip social, pentru care nu se percepe abonament. Astfel, pentru un consum de pana la 2kWh/zi (circa 60 kWh/luna), pretul energiei electrice consumate este de 1.342 lei/kWh (circa 80.500 lei/luna), iar tot ce depaseste acest consum se factureaza cu 5.770 lei/kWh.

O alta varianta este tariful CD – optional de tip monom fara abonament- reprezinta un pret unic de 2.846 lei/kWh, indiferent de cantitatea de energie electrica consumata. Cei care opteaza pentru acest tarif si consuma, de exemplu, circa 100 kWh/luna vor avea de platit circa 285.000 lei.Un alt tarif utilizabil este cel optional de tip monom simplu (cu abonament), format din doua componente: un abonament in valoare de 1.044 lei/zi si pretul energiei electrice consumate, de 2.110 lei/kWh, indiferent de marimea consumului in perioada de facturare. Cei care aleg acest tip de tarif si au un consum lunar de 100 kWh, vor avea de platit circa 242.000 lei. Reamintim ca toate tipurile de tarife pentru consumatorii casnici sunt optionale.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *