Stiri si noutati

Guvernul va stabili bugetul pe 2004 in acord cu FMI

Carmen Neacsu

Discutii cu dubla miza intre autoritati si echipa de experti ai Fondului Monetar International (FMI), aflata la Bucuresti, axata pe continuarea acordului parafat in 2001 si incheierea unui nou program, valabil 18 luni. Data fiind importanta negocierilor, echipei FMI i se va alatura, de la finele acestei saptamani, si negociatorul-sef al acestei institutii pentru Romania, Neven Mates.

Creantele termo, eterna problema

"Vom analiza si forma de cooperare viitoare cu FMI, care se va materializa, probabil, intr-un nou program de politici economice, care se va intinde pe o perioada de un an, un an si jumatate, incepand cu 2004", a dezvaluit ministrul finantelor, Mihai Tanasescu. Cat priveste analiza actualului acord, incheiat in 2001, oficialul finantelor a precizat ca se are in vedere parafarea unui memorandum suplimentar, valabil pe o perioada scurta de timp. Acesta are in vedere masurile care trebuie luate in perioada urmatoare pentru rezolvarea problemelor ramase fara solutionare practica, precum incasarea facturilor la utilitati, situatie unde cea mai mare necunoscuta a ramas modul de recuperare a datoriilor Termoelectrica. La aceasta se adauga si problema inghetarii datoriilor celor 91 societati de stat si rectificarea bugetului pe acest an, care se va realiza la finele acestei luni.

In ceea ce priveste bugetul pe anul viitor, Tanasescu a reamintit ca se are in vedere in continuare reducerea impozitarii salariilor. Aceasta masura de relaxare fiscala trebuie acompaniata de o colectare mai buna a impozitelor de la societatile care nu si-au achitat la timp aceste datorii. La aceasta se adauga si reducerea TVA la unele alimente de baza si la medicamente. Aceste deziderate vor fi discutate cu oficialii FMI la capitolul buget pe 2004.

Cresterea economica, suportul masurilor sociale

O crestere economica de 5%, o inflatie de 8-9%, o majorare a investitiilor cu 9-10% si un deficit al contului curent de 4% reprezinta principalii indicatori macroeconomici avuti in vedere la elaborarea proiectului de buget pe 2004, a mai declarat Tanasescu. Cheltuielile prevazute pentru proiecte de infrastructura ingreuneaza modul de fundamentare a deficitului bugetar pentru 2004, dar nu va duce la majorarea acestui indicator, care se va situa "in jurul cifrei de 3%". Tanasescu a precizat ca proiectul de buget pe anul viitor va fi prezentat Executivului in septembrie, astfel incat sa fie depus in octombrie la Parlament.

Bugetul, instrument electoral al PSD

Mihai Tanasescu, care este si vicepresedinte al PSD, a recunoscut, ieri, ca bugetul este un instrument politic al partidului de guvernamant. El a raspuns astfel unei intrebari formulate de un jurnalist, cu privire la sursele bugetare ce vor fi utilizate pentru finantarea programului de masuri sociale, anuntat de Guvern pentru 2004. Tanasescu a citat din capitolul doi din manualul Finantelor Publice, potrivit caruia definitia bugetului este cea a unui "instrument politic in mana celor care guverneaza". El a subliniat ca programele sociale anuntate la Consiliul National al PSD au sustinere macrofinanciara pentru a fi puse in practica, fara a mai fi nevoie de bani alocati in plus. "Programele sociale au fost evaluate inainte de a fi anuntate si au fost anuntate cand am vazut ca au o sustinere macrofinanciara. Aceste masuri sociale vor fi transpuse in buget. Nu este vorba de bani in plus, ci de o alta prioritate a resurselor", a explicat Tanasescu. Ministrul a informat ca nu va da cifre privind costul acestor masuri sociale si a tinut sa explice ca aplicarea acestora nu va afecta realizarea indicatorilor economici stabiliti si nici sectoare de activitate in proiectul de buget pe 2004.

Masuri sociale, in an electoral

Ca sursa de provenienta a fondurilor destinate proiectelor sociale au fost indicate economiile cu dobanzile la plata datoriei externe, precum si fondurile provenite ca urmare a depasirii nivelului programat al anumitor venituri bugetare. Pentru 2004, implementarea programelor sociale se va baza pe cresterea economica de 5%, care va determina o crestere a veniturilor bugetului de stat si o colectare mai buna a acestora. La acest ultim capitol, a fost reamintit faptul ca, din 2004, colectarea veniturilor, inclusiv cele din asigurarile sociale si de sanatate, este o atributie exclusiva a Finantelor.

Saptamana trecuta, seful PSD a anuntat ca, incepand cu 2004, vor fi acordati cate doua milioane de lei pe fiecare hectar celor care au suprafete agricole de pana la 5 ha, vor fi introduse tichetele de caldura pentru pensionari, someri, familii cu venituri reduse si vor fi dublate pensiile agricultorilor.

Guvernul a decis sa acorde 880 miliarde de lei ca despagubiri pentru persoanele asigurate ale caror terenuri agricole au fost afectate de conditiile meteorologice din acest an si sa aloce o subventie de 4.000 lei/kg la samanta utilizata in campania agricola de toamna.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *