"Economist Intelligence Unit", analizand indicatorii economici, plaseaza tara noastra in alt secol
"Romania are nevoie de cel putin 80 de ani de apartenenta la Uniunea Europeana pentru a ajunge la un venit mediu pe cap de locuitor comparabil cu cel din UE, termenul estimat fiind cel mai mare in randul tarilor candidate", se arata intr-un studiu al Economist Intelligence Unit (EIU). Potrivit publicatiei britanice, Bulgaria are nevoie de 63 de ani, ceea ce o plaseaza pe penul-timul loc intr-un clasament intocmit de EIU.
Analistii EIU considera ca statele candidate la Uniunea Europeana pot injumatati durata procesului prin care vor putea ajunge din urma tarile din cadrul UE, cu conditia sa aplice reforme si politici eficiente. The Economist subliniaza ca simpla aparte-nenta la blocul european nu reprezinta un garant al potentialului de crestere.
In privinta statelor central-eu-ropene, analistii sunt de parere ca acestea vor ajunge abia peste 40 de ani la un nivel de 75% din venitul mediu pe cap de locuitor din UE si peste cel putin 50 de ani pentru o proportie de aproape 100%.
Pentru Slovenia si Estonia, durata anticipata va fi mai scurta, de aproximativ 30 de ani, in timp ce fruntasele acestui proces ar putea fi Malta si Cipru, care vor egala performantele UE dupa 29, respectiv 21 de ani.
Analistii EIU preconizeaza ca Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei va creste anual in medie cu 2,6%. Cel mai optimist scenariu estimeaza o crestere de 3,8%.
Pe ansamblul statelor din centrul si estul Europei, PIB va avan-sa anual cu cel putin trei pro-cente. Potrivit unui studiu, Ungaria si Cehia vor deveni, peste cinci ani, cele mai eficiente piete din randul viitoarelor membre UE.
Have something to add? Share it in the comments.