Stiri si noutati

Agentiile imobiliare nu vor mai avea voie sa ia comision dublu

Marius Guta

Practica incasarii de catre agentiile imobiliare a comisioanelor atat de la vanzatorul, cat si de la cumparatorul unui imobil sau al unui teren va fi interzisa. Aceasta prevedere este inclusa in proiectul "Legii privind protectia proprietarilor si cumparatorilor, persoane fizice, in cadrul tranzactiilor imobiliare", aflata in dezbaterea Parlamentului si care a primit deja avizul Consiliului legislativ.

Limitarea libertatii de actiune

Potrivit expunerii de motive, care insoteste proiectul de lege, actul normativ mentionat "are ca scop exclusiv combaterea abuzurilor care se manifesta pe piata imobiliara, masurile propuse fiind, in fapt, o incercare de instituire a unor practici comerciale oneste, pentru asigurarea unei protectii eficiente atat a proprietarului, cat si a cumparatorului". La redactarea legii s-a tinut cont de faptul ca, neavand cunostinte privind piata imobiliara, proprietarii sunt obligati sa se adreseze agentilor imobiliari si sa-si asume, prin contract, angajamente "de natura a le limita libertatea de actiune".

Datele de identificare, obligatorii

Prevederile legii se aplica tuturor contractelor prin care un agent imobiliar, persoana fizica sau juridica, este imputernicit "pentru instrainarea unui bun imobiliar, unei parti a acestuia sau unui drept real aferent acestuia". Contractele se incheie in forma scrisa si vor cuprinde, in mod obligatoriu, datele de identificare si domiciliul proprietarului, precum si datele de identificare si domiciliul sau sediul, dupa caz, ale intermediarului.

Trebuie precizat pretul minim

Contractul trebuie sa cuprinda, de asemenea, in mod explicit, descrierea bunului imobiliar, a unei parti a acestuia sau a dreptului real aferent care face obiectul instrainarii, precum si viciile ascunse. Vor mai fi mentionate durata contractului, pretul minim la care imobilul poate fi vandut, precum si comisionul care va fi incasat de intermediar. Pentru a nu lasa loc la interpretari privind comisionul, la art. 7 (2) se precizeaza: "Este interzis intermediarului sa pretinda sau sa primeasca de la cumparator, sub orice forma, bani sau alte avantaje".

Contractul, pe maximum trei luni

Pentru a nu ii nedreptati pe agentii imobiliari, legea prevede ca nivelul comisionului sa fie suficient de mare, astfel incat sa acopere cheltuielile efectuate in cursul realizarii tranzactiei. Totusi, intermediarul nu are dreptul la comision decat in situatia in care si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract. Acesta se incheie pe o perioada de maximum trei luni, putand fi, insa, reinnoit. Cheltuielile rezultate din incheierea actelor juridice de vanzare-cumparare cad in sarcina cumparatorului.

Proprietarul poate fi si agent imobiliar

Proprietarul isi poate rezerva dreptul de a vinde el insusi imobilul, dar trebuie sa-l anunte de aceasta intentie pe intermediar. Potrivit art. 8(2), "In situatia in care instrainarea este realizata de proprietar si are loc inlauntrul termenului de valabilitate a contractului, intermediarul are dreptul la un comision egal cu cheltuielile efectuate". De asemenea, daca proprietarul vinde imobilul in termen de maximum sase luni de la expirarea contractului unei persoane prezentate de intermediar, acesta are dreptul la comisionul prevazut in contract. Este interzisa, "sub sanctionarea nulitatii absolute", achizitionarea de catre intermediar a imobilului care face obiectul contractului, in scopul revanzarii.

S-au scumpit casele de la periferie

Majorarea numarului de solicitari pentru achizitionarea de locuinte, ca urmare a dezvoltarii sistemului de credit ipotecar, a condus la cresterea preturilor de vanzare pentru toate tipurile de imobile, in conditiile in care oferta s-a mentinut constanta. "Acest fapt a fost constatat mai ales pe segmentul apartamentelor amplasate in zonele periferice, unde preturile au crescut cu pana la 30%", se precizeaza intr-un studiu realizat de Agentia imobiliara Regatta.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *