Tribunalul Bacau a constatat nulitatea absoluta a hotararii adunarii generale a actionarilor RAFO de la sfarstiul lui martie privind conversia in actiuni a creantelor bugtetare care se ridicau la acea data la 300 milioane de dolari, ceea ce presupunea ca statul sa devina actionar majoritar a companiei petroliere, se arata intr-un comunicat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Hotararea AGA a fost luata fara acordul creditorului, reprezentant prin ANAF.
In consecinta, aceasta creanta isi pastreaza ca atare rangul de prioritate pritre celelalte creante contra RAFO Onesti, iar statul roman nu a redevenit actionar majoritar, se arata in comunicat. "Tribunalul Bacau a constatat grave si iremediabile ilegalitati comise cu ocazia emiterii hotararii adunarii generale a actionarilor RAFO din data de 30.03.2005, in special incalcarea principiului constitutional al libertatii de asociere si incalcarea legislatiei concurentei si a ajutorului de stat", se arata in document.
Presedintele ANAF a declarat ca "scopul nostru final este acela de a recupera maximul posibil din prejudiciul stabilit la aceasta societate". Actionarul majoritar al Rafo, Balkan Petroleum, a facut o serie de presiuni in vederea transformarii datoriilor in actiuni. Amintim ca in urma cu trei saptamani, actiunile detinute de Balkan Petroleum, actionarul majoritar la RAFO, au fost puse sub sechestru asigurator de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Astfel, titlurile nu vor putea fi vandute sau gajate. O eventuala vanzare a actiunilor de catre Balkan Petroleum nu va putea fi valabila fara acordul autoritatilor statului. Orice act de vanzare-cumparare de actiuni sau de cesiune privind RAFO, incheiat intre Balkan Petroleum si alta companie, fara acordul AVAS, este lipsit de efecte. Astfel, statul si-a luat masuri de precautie mai ales ca in ultima vreme au circulat o serie de zvonuri potrivit carora sunt firme care vor sa preia pe sest rafinaria de Onesti. (C.N./C.B.)
Have something to add? Share it in the comments.