Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) va sustine, la discutiile cu reprezentantii Ministerului Finantelor pe tema strategiei fiscale, introducerea unei cote unice de 14% la impozitul pe veniturile persoanelor fizice, a declarat, ieri, Florin Pogonaru, presedintele AOAR. El a apreciat ca o astfel de masura va duce la cresterea veniturilor colectate la bugetul de stat. "Nu trebuie sa ne refugiem intr-un idealism, cum ar fi sa punem cote mari si toata lumea se va grabi sa plateasca mai mult pentru a-i ajuta pe cei saraci", a spus Pogonaru. Presedintele AOAR a aratat ca o cota unica de 23%, nivel propus anul trecut, ar putea duce la un esec in ceea ce priveste cresterea incasarilor, in conditiile in care mai multe tari central si est-europene au optat pentru niveluri cuprinse intre 13% si 19%.
Cota unica are suportul oamenilor de afaceri
"Cred ca sistemul de impozitare printr-o cota unica va fi aprobat la un moment dat, din motive de colectare", a mai spus Pogonaru. De asemenea, integrarea europeana aduce mai multe beneficii decat costuri, a mentionat presedintele AOAR. "In prima faza insa, intreprinderile romanesti ar putea suporta costuri ridicate. Daca nu vom sti sa negociem fondurile pentru firmele romanesti, acestea vor avea probleme de lichiditate, pentru ca beneficiile vor aparea mai tarziu decat costurile", a spus Pogonaru.
Have something to add? Share it in the comments.