Astazi este ultima zi in care patronii mai pot achizitiona registrul unic de control fara a fi amendati. Potrivit Legii 252 din 10 iunie 2003, documentul trebuie cumparat – la pretul de 114.000 lei – de orice agent economic pana la data de 18 august, respectiv in termen de 30 de zile de la infiintare pentru firmele noi, iar cei care nu se vor incadra in termenele prevazute vor fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 5 si 10 milioane de lei. Administratiile financiare din Bucuresti au fost luate din nou cu asalt de reprezentantii firmelor in ultimele zile lucratoare ale saptamanii trecute, iar astazi sunt previzibile alte cozi interminabile. Potrivit statisticilor Ministerului Finantelor, la nivelul tarii sunt necesare circa 800.000 de registre unice de control, iar in Bucuresti, peste 25.000. Cele sase adminis-tratii financiare din Capitala au vandut pana in prezent doar cateva mii de asemenea documente si este putin probabil ca astazi sa reuseasca sa acopere intreaga cerere. Ca atare, ne pu-tem astepta ca, la nivelul intregii tari, sa fie amendati zeci, poate chiar sute de mii de agenti econo-mici, deoarece nu si-au cumparat la timp registrul unic de control. Cat priveste utilitatea acestui document, organele de control (fiscal, sanitar, protectia muncii, PSI etc.) au obligatia de a con-semna in registru urmatoarele elemente: numele si prenumele controlorilor si numarul legitima-tiilor, unitatea de care apartin, numarul si data delegatiei sau a ordinului de deplasare, obiecti-vele si perioada controlului si temeiul legal in baza caruia se efectueaza controlul.
Have something to add? Share it in the comments.