In ultimele luni, Agentia Sapard a primit solicitari pentru proiecte de dezvoltare rurala in valoare de peste un miliard de euro, a declarat, ieri, Valeriu Steriu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii. "Solicitarile confirma o mai mare nevoie de fonduri in mediul rural, iar cu cat sistemul SAPARD este mai bine implementat, cu atat vom construi o mai buna capacitate de absorbtie a fondurilor europene", a spus Steriu la o conferinta organizata in cadrul campaniei de promovare a Programului SAPARD. Potrivit oficialului MAPAM, printr-un ordin al ministrului, in perioada imediat urmatoare vor fi angajati peste 400 de specialisti in programe europene, ce vor avea ca principala responsabilitate consilierea primarilor in vederea elaborarii de proiecte pentru atragerea fondurilor comunitare. "O dovada in plus ca Romania este perceputa drept o tara ce necesita investitii in infrastructura o reprezinta faptul ca, pentru Romania, 80% din fondurile europene sunt destinate dezvoltarii rurale, in timp ce in Bulgaria sunt alocate pentru dezvoltarea mediului rural doar 20% din fonduri, a mai spus Steriu. Potrivit autoritatilor, in perioada 2007-2009, tara noastra va beneficia de peste 4 miliarde de euro. "Aproximativ 0,037 miliarde sunt destinate masurilor de piata, precum si restitutiei la export. Suma de 0,881 miliarde de euro este prevazuta pentru plati directe, din acesti bani apreciem ca vom subventiona aproximativ 5-6 milioane de hectare. Restul de 2,4 miliarde de lei este destinat pentru dezvoltarea rurala", a mai spus oficialul MAPAM.
In perioada 2000-2007, UE aloca Romaniei, in cadrul programelor de sprijinire a agriculturii, aproximativ 150 milioane de euro anual, suma destinata atat sectorului agricol, cat si dezvoltarii rurale. (I. Teodoriu)
Have something to add? Share it in the comments.