Ministerul Transporturilor estimeaza la 2,5 miliarde de euro necesarul de finantare pentru realizarea Autostrazii Bucuresti-Oradea. Lucrarile de constructie a acestui obiectiv, pe relatia Brasov-Oradea, vor incepe anul viitor, urmand sa fie finalizate pana in 2009. Ministerul de resort negociaza cu Compania americana Bechtel incheierea unui parteneriat de tip public-privat pentru realizarea tronsonului Brasov-Oradea.
Autoritatile locale brasovene au avut primele discutii cu reprezentantii Firmei Search Corporation in privinta construirii Autostrazii Bucuresti-Brasov-Oradea, care, conform schitei de proiect, va avea patru benzi, pe care se va putea circula cu viteza maxima admisa. Pe teritoriul judetului Brasov vor trece 73 kilometri de autostrada, ce va fi continuata cu tronsonul Targu Mures-Cluj- Oradea. Reprezentantii Search Corporation au solicitat sprijinul autoritatilor judetene si locale pentru rezolvarea situatiei terenurilor pe care va fi amplasata autostrada, pana la inceputul lunii iulie 2004, cand vor incepe lucrarile.
"Cerem sprijinul autoritatilor, pentru ca, pana in 4 iulie 2004, terenurile respective sa fie eliberate de sarcini, pentru a se putea demara lucrarile", a precizat Ion Predescu, vicepresedintele executiv al Search Corporation. Lucrarile de proiectare au fost incredintate companiilor Iptana SA si Search Corporation.
Have something to add? Share it in the comments.