Stiri si noutati

Banc Post si-a modificat structura actionariatului

EFG Eurobank Ergasias a cumparat actiunile salariatilor Banc Post printr-o oferta interna lansata in luna iulie, detinand in acest moment 58,59% din actiuni, se arata intr-un comunicat al bancii. Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat noua structura a actionariatului, adoptarea unei noi sigle si lansarea unei emisiuni de obligatiuni. Schimbarea siglei este legata de un proces mai amplu, de integrare a Banc Post in grupul financiar EFG Eurobank, care doreste sa isi pastreze mai bine identitatea corporativa. Emisiunea de obligatiuni este in valoare de 30 milioane de euro si va fi plasata in mod privat catre EFG Eurobank, in special pe termen mediu, de cinci ani. Exista posibilitatea de suplimentare a emisiunii in termen de doua saptamani cu inca 15 milioane de euro, catre actionarii care detin pachete de peste 5%. E vorba de General Electric Capital Corporation, care detine 8,75% din actiuni, de SIF Banat-Crisana, cu 6%, de SIF Moldova, cu 6%, de SIF Transilvania, cu 6%, de SIF Muntenia, cu 6%, si SIF Oltenia, cu 6%. Restul de 2,66% din actiuni este detinut de actionari individuali. Sumele rezultate din emisiunea de obligatiuni vor fi utilizate pentru suplimentarea nevoilor de finantare in lei ale bancii. Emisiunea de obligatiuni nu va reprezenta o oferta de titluri, nu se va depune nici o cerere de cotare sau de aprobare a tranzactionarii cu obligatiuni emise la vreo bursa. Banc Post a incheiat primele opt luni ale anului cu un profit net de 649 miliarde de lei, avand active de 37.060 miliarde de lei. (A. Popp)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *