Stiri si noutati

Banca Romaneasca va fi preluata de Banca Nationala a Greciei

Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI) a anuntat ca a incheiat cu National Bank of Greece un acord pentru vanzarea intregului pachet de actiuni pe care il detine la Banca Romaneasca, reprezentand 81,6% din capital. "Asteptam acum autorizatia din partea bancilor centrale din Romania si Grecia pentru a incheia tranzactia", a declarat Horia Manda, vicepresedintele FRAI, citat de Mediafax. Acesta a afirmat ca si alti investitori, cum ar fi Banca OTP din Ungaria, si-au exprimat interesul pentru Banca Romaneasca. In primele sase luni ale acestui an, Banca Romaneasca a inregistrat un profit brut de 96 miliarde de lei, comparativ cu 92,7 miliarde de lei in perioada similara a anului 2002. Institutia are o retea teritoriala formata din 24 de unitati. Conform datelor aferente primului semestru, activele bancii se situeaza la 5.217 miliarde lei, in crestere cu peste 12% fata de 31 decembrie 2002. Banca Romaneasca are un capital social de 445 miliarde lei, ultima majorare, in valoare de 100 miliarde de lei, avand loc in luna martie. Banca a fost infiintata in 1993, iar din februarie 1999 are ca actionar majoritar Fondul Romano-American pentru Investitii. Alti actionari sunt societatea Arcom SA, cu 5,2% din capital, Ion Besgan, cu 6,7%, restul de 6,3% aflandu-se in proprietatea mai multor persoane fizice sau juridice. (M.G.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *