Stiri si noutati

Bancile isi muta "centrul" de creditare pe IMM-uri si agricultura

Consuela Stegarescu

Bancile comerciale intentioneaza sa acorde finantari mai mari pentru IMM-uri si agricultura, dupa ce normele BNR au limitat piata potentiala a creditelor destinate persoanelor fizice, potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea.

Bancile isi schimba strategiile

"Segmentele vizate sunt IMM-urile – care au fost dintotdeauna neglijate, agricultura; dar trebuie sa gasim produsele necesare pentru a monitoriza riscurile", ne-a declarat presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). Creditele ar putea fi acordate din liniile de finantare obtinute de banci de la organismele internationale. "Se pot face combinatii intre linii de finantare de la BERD, SAPARD, BM, iar banca sa contribuie cu o parte din bani", a afirmat Ghetea. In ceea ce priveste dobanzile pe care institutiile de credit intentioneaza sa le perceapa la creditele acordate IMM-urilor, acestea vor fi "egale cu cele pentru corporatii, care sunt foarte mici", a mai spus presedintele ARB.

Agricultura, grad de risc ridicat

Agricultura, a treia ramura a economiei nationale din punct de vedere al ponderii valorii adaugate in PIB, are un acces redus la creditele acordate de bancile comerciale, deoarece acestea percep acest sector ca fiind unul cu grad de risc ridicat, se arata intr-un studiu recent al Bancii Nationale. Specialistii BNR au analizat perioada iulie 2000-decembrie 2002, pe baza datelor transmise de sase banci comerciale: Banca Comerciala Romana, Banca Romana pentru Dezvoltare, Banca Transilvania, Banc Post, Banca Romaneasca si Citibank Romania. S-a constatat ca volumul creditelor acordate Agriculturii de catre aceste banci nu a avut o evolutie constanta, in decembrie 2001 acestea au fost marcate de o reducere cu aproximativ 5%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2000, iar in decembrie 2002 acestea au crescut cu 19,6%, fata de luna decembrie a anului 2001. Cele sase banci mentionate au creditat activitatile agricole cu 90,8 milioane USD in 2000, respectiv cu 71 milioane USD in anul urmator.

IMM-urile, uitate de banci

Studiul mentionat precizeaza ca finantarea IMM-urilor nu este inclusa in portofoliul tuturor bancilor. "In lipsa unor linii de finantare externe care sa permita marje de dobanda ridicate, respectiv prime de risc foarte mari, bancile sunt reticente in creditarea sectorului IMM din motive ce tin de unele dintre caracteristicile acestuia – inexistenta unui istoric al relatiilor cu bancile, lipsa de credibilitate a situatiilor contabile intocmite de catre aceste intreprinderi, lipsa unor informatii pertinente despre activitatea lor -, care pot induce activitatii de creditare un risc necontrolabil mare", se afirma in analiza BNR. De asemenea, IMM-urile nu pot oferi bancilor garantiile solicitate, care de obicei se situeaza intre 150% si 200% fata de nivelul creditului solicitat, factor ce determina orientarea acestora catre alte surse de finantare, se preciza in analiza BNR. O cota de peste 80% din IMM-uri au ca domeniu de activitate comertul si alte servicii, avand un numar redus de active fixe.

Analistii economici sunt sceptici

"Ma indoiesc ca bancile vor da navala sa crediteze agricultura in lipsa unui sistem de asigurari care sa preia riscurile de calamitati", afirma analistul economic Ionut Popescu. In ceea ce priveste costurile suportate de IMM-uri pentru finantari, el sustine ca acestea nu pot fi identice cu cele pe care le obtin companiile. "Evident ca o intreprindere cu 100.000 euro cifra de afaceri nu are aceeasi pozitie de negociere cu o firma cu 300 milioane euro cifra de afaceri, care negociaza alte dobanzi si alte comisione, fiind un client dorit de banci", argumenteaza Ionut Popescu.

Societatile de credit, asul din maneca vanzatorilor

Romanii pot contracta, in continuare, credite "fara avans si fara girant", deoarece magazinele de electrocasnice au gasit o metoda de a scapa de normele impuse de BNR. Acestea au incheiat contracte cu societatile de credit, care acorda imprumuturi, dar nu fac parte din sistemul bancar. Societatile de credit acorda imprumuturi din finantarile obtinute din afara tarii, acestea neatragand resurse de la populatie. Din acest motiv, ele nu intra sub incidenta legislatiei bancare, deci nu trebuie sa respecte normele minime de creditare. Costurile creditelor obtinute de la o societate de credit se pare insa ca sunt mai mari decat in cazul in care imprumutul este facut la o banca.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *