Stiri si noutati

Bani din Fondul de rezerva bugetara pentru o serie de proiecte locale

Guvernul a decis in sedinta de joi alocarea a peste 2.000.000 de lei noi din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia sa pentru finantarea unor proiecte locale privind modernizarea unor drumuri comunale, dar si pentru actiuni culturale si de continuare a constructiei unor locasuri de cult.

Pentru modernizarea drumului comunal DC 7 Gurghiu-Casva-Glajarie din judetul Mures, aflat intr-o stare avansata de degradare, pe o lungime de 1,270 km, au fost alocati 300.000 lei noi.

Judetul Constanta va primi 600.000 lei noi pentru finantarea lucrarii de modernizare a unor drumuri intravilane din comuna Cumpana. Aceeasi suma s-a acordat pentru finantarea cheltuielilor privind aductiunea apei potabile in satul Mosneni, din comuna 23 August. De asemenea, judetul Constanta va primi si suma de 1.500.000 lei noi pentru sustinerea sistemului de protectie a persoanelor cu handicap din unitatile administrativ-teritoriale.

De asemenea, au fost alocati 500.000 lei noi judetului Maramures pentru continuarea lucrarilor de constructie a unor lacasuri de cult din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. Este vorba de finantarea lucrarilor la Catedrala Episcopala "Sfanta Treime" din Baia Mare (200.000 lei noi), Biserica "Nasterea Domnului" din Baia Mare (100.000 lei noi), Biserica "Sfantul Apostol Andrei" din comuna Vadul Izei (100.000 lei noi) si Manastirea "Invierea Domnului" Habra-Grosi Baii Mari din comuna Grosi (100.000 lei noi).

 Pentru judetul Gorj au fost alocati 160.000 lei noi pentru Teatrul "Elvira Godeanu" din Targu Jiu, banii urmand sa fie folositi pentru efectuarea a doua turnee culturale in strainatate, la Festivalul International de la Casablanca (1-14 septembrie 2005) si la manifestari culturale in Suedia, Danemarca si Norvegia (28 septembrie-15 octombrie 2005).

Sumele vor fi alocate din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugata.

 

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *