Stiri si noutati

BCR a deschis a 41-a unitate din Bucuresti

Banca Comerciala Romana a inaugurat, ieri, o noua unitate bancara cu servicii integrate, respectiv "Sucursala Colentina", care este cea de-a 41-a unitate operativa BCR din Bucuresti si judetul Ilfov si a 286-a unitate din intreaga retea teritoriala a bancii.

"Grupul BCR raspunde in acest fel numeroaselor solicitari primite din partea bucurestenilor, noua unitate bancara demonstrand inca o data ca BCR ramane fidela politicii sale de a fi cat mai aproape de clienti, de a veni in intampinarea cerintelor acestora atat prin largirea ofertei de produse, cat si prin dezvoltarea retelei de unitati", a declarat Corneliu Cojocaru, directorul de comunicare al BCR. Situata pe o artera importanta a Capitalei, respectiv Soseaua Colentina, nr. 27, la intersectia cu Str. Doamna Ghica, noua unitate bancara are o structura functionala moderna, "care imbina activitatea de ghiseu cu spatii special dedicate discutiilor cu clientela, totul organizat intr-o ambianta primitoare si transparenta", se spune intr-un comunicat al bancii.

Sucursala Colentina ofera intreaga gama de produse si servicii a BCR: conturi curente, depozite bancare, credite in lei si valuta, carduri, e_BCR, MultiCash, serviciul de transfer rapid de bani MoneyGram etc. Totodata, noua unitate dispune de un ghiseu de schimb valutar si de un automat bancar pentru eliberarea de numerar din conturile de card (ATM). In plus, clientii pot beneficia de oferta de servicii a BCR Asigurari si pot investi in unitati de fond la BCR Clasic si BCR Dinamic.

Programul de lucru cu publicul este: luni – vineri: 8.30 – 17.30; sambata: 8.30 – 12.30.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *