Stiri si noutati

Bechtel: Negocierile pentru atribuirea contractului au fost corecte

Comisia Europeana (CE) investigheaza decizia autoritatilor de la Bucuresti de a atribui, fara licitatie, constructia autostrazii Brasov-Oradea companiei americane Bechtel, contract in valoare de 2,5 miliarde de dolari, informeaza, in editia online de ieri, cotidianul britanic Financial Times, citat de Mediafax.

Gunter Verheugen, comisarul european pentru extindere, examineaza contractul pentru constructia unei portiuni de 450 km de autostrada vitala pentru legatura cu Europa Centrala. Initiativa sa este un raspuns la declaratiile unor diplomati ai UE la Bucuresti, potrivit carora "procesul de atribuire a contractului nu a fost transparent", arata sursa citata. Potrivit Financial Times, un reprezentant al CE la Bucuresti a declarat ca intreaga afacere "pute, mai ales pentru ca nici una dintre institutiile financiare internationale nu vrea sa se apropie de ea, avand in vedere ca nu a existat un proces de achizitie publica". Publicatia noteaza ca diplomatii UE au fost deranjati de faptul ca autostrada prevazuta in contractul cu Bechtel va fi construita inaintea unei alte autostrazi, Bucuresti-Budapesta, proiect convenit de autoritatilor romane cu UE."Acestia se tem fie ca lucrarile de constructie a drumului finantat de UE vor fi amanate, fie ca Guvernul roman – lipsit de lichiditati – va arunca banii pentru a construi doua autostrazi in partea de vest a tarii, in acelasi timp", scrie Financial Times.

Publicatia mentioneaza ca autoritatile de la Bruxelles au avertizat in mai multe randuri lipsa transparentei si coruptia ca reprezentand cele mai importante obstacole in calea aderarii Romaniei la UE in 2007.

"Ministerul Roman al Transporturilor sustine ca Romania isi va pastra angajamentul fata de autostrada finantata de UE, in conditiile in care traficul va fi suficient pentru ambele sosele", continua Financial Times. Publicatia mai citeaza un reprezentant al UE la Bucuresti, potrivit caruia acordul cu Bechtel reflecta faptul ca, in Romania, atribuirea unor astfel de contracte constituie "mai degraba decizii politice decat comerciale". Diplomatul a mai spus ca situatia creata "pune in pericol sansele Romaniei de a obtine statutul de economie de piata functionala din partea UE, care este un test-cheie in vedere aderarii". Si schema de finantare a proiectului a alarmat oficialii UE, mai noteaza Financial Times. Din totalul de 2,5 miliarde de dolari, 800 milioane de dolari vor reprezenta un credit acordat de Eximbank, SUA, banca de export-import finantata de Guvern. Ministerul roman al Transporturilor a incercat sa obtina restul finantarii de la FMI si Banca Europeana de Investitii (BEI) – institutia financiara a UE dedicata proiectelor de infrastructura. Reprezentantii BEI au aratat ca nu pot participa la contracte atribuite fara licitatie publica, iar FMI a precizat ca nu finanteaza astfel de proiecte. "Aceasta inseamna ca Romania va fi nevoita, aproape cu siguranta, sa stranga restul banilor necesari din surse guvernamentale, iar aceasta intr-o perioada in care statul se lupta din greu sa-si echilibreze bugetul si sa finanteze procesul de aderare la UE", conchide Financial Times.

Bechtel sustine corectitudinea contractului

Reprezentantii companiei de constructii Bechtel au refuzat sa comenteze informatiile publicate, ieri, de Financial Times, insa au sustinut faptul ca negocierile pentru acest contract au fost corecte. "Compania a refuzat sa comenteze informatiile potrivit carora CE investigheaza contractul in valoare de 2,5 miliarde de dolari care i-a fost atribuit in Romania, dar au aparat modul in care a fost negociat acesta", informeaza publicatia Los Angeles, citand Agentia Reuters.

"Nu putem comenta mai mult pana cand nu vom afla care sunt acuzatiile exacte", a afirmat purtatorul de cuvant al Bechtel, Jonathan Marshall, citat de Los Angeles Times. (M.D.)

Basescu: Autostrada este o eroare

Liderul PD, Traian Basescu, fost ministru al transporturilor, a apreciat, ieri, ca realizarea autostrazii Brasov-Targu Mures-Oradea-Bors este o eroare, intrucat acest traseu nu se afla pe un culoar european important. "Aici este vorba despre un exercitiu de interes bilateral al Guvernului roman cu alte zone de interes", a spus Basescu. El sustine ca incheierea contractului pentru realizarea acestei autostrazi nu se justifica nici din punct de vedere economic. "Traficul este infinit mai mic pe acest traseu decat pe relatia Nadlac-Sibiu-Valea Oltului". (VLV)

Despina Neagoe: Proiectul este legal

Proiectul de construire a autostrazii Brasov-Oradea a fost elaborat in baza acordului existent intre Guvernul Romaniei si cel al Statelor Unite privind dezvoltarea infrastructurii, a declarat, ieri purtatorul de cuvant al Executivului, Despina Neagoe. "Proiectul este in perfecta legalitate. In baza suveranitatii nationale, Guvernul a considerat ca acest traseu, care va strabate Transilvania, este esential pentru comunicarea intre Romania si Uniunea Europeana", a spus Neagoe. (F.B.)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *