Stiri si noutati

BERD nu-si va diminua, in acest an, investitiile in Romania

Marilena Dan

Privatizarea BCR si programul privind constructia de autostrazi sunt principalele proiecte discutate cu oficialii BERD de catre reprezentantii Romaniei aflati la Taskent, unde se desfasoara reuniunea anuala a BERD, informeaza RADOR. In discursul de deschidere a reuniunii, presedintele BERD, Jean Lemierre, a declarat ca, in viitor, banca isi va concentra atentia asupra tarilor aflate la inceputul tranzitiei, acolo unde populatia este saraca si are mai mare nevoie de ajutor si unde proiectele derulate vor avea un impact social mai mare. Aceasta ar insemna ca din punct de vedere geografic, BERD isi va concentra activitatea spre sud-est, mai aproape de Asia Centrala.

Hildegard Gacek, coordonatorul BERD pentru Romania, a dat asigurari ca activitatea bancii in tara noastra nu se va opri si nici nu se va reduce o data cu aderarea la UE, in 2007.

"Vom intra in zone care au risc mai mare, unde vom finanta proiecte care nu sunt in portofoliul obisnuit al bancilor comerciale. Sunt inca multe proiecte si institutii care vor avea nevoie de sprijinul BERD pentru finantare sau parteneriat", a spus Gacek.

La randul sau, viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza, a declarat ca strategia BERD pentru Romania este concentrata asupra cresterii economice si, in consecinta, ea va deveni in urmatorii ani una din cele mai importante tari, din cele 27, in care opereaza banca.

BERD isi propune pentru 2003 un volum de activitate in Romania relativ similar cu cel din 2002, care a constituit el insusi un record cu cei peste 440 milioane de euro investiti.

La reuniunea anuala a BERD, desfasurata la Taskent, participa peste 1.600 de oficialitati, oameni de afaceri si jurnalisti din cele 60 de tari fondatoare ale BERD, printre care se afla si Romania.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *