Stiri si noutati

BNR intervine in piata pentru a mentine inflatia in limitele stabilite

Marius Guta

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a intervenit pe piata valutara pentru prima data de la introducerea euro, la inceputul lunii, ca moneda de referinta. Interventia a constat in cumpararea de euro, prin intermediul unor banci comerciale, in incercarea de a stopa declinul monedei unice europene. Analistii economici si specialistii din sistemul financiar-bancar pun aceasta interventie pe seama faptului ca, pe de o parte, banca centrala doreste sa mentina inflatia in parametrii prognozati, iar pe de alta parte, vrea sa stopeze un eventual derapaj al cursului euro dincolo de conditiile strict economice.

"Prin intermediul unor banci straine"

Scaderea euro a inceput in urma cu zece zile, cand moneda unica era cotata la 36.084 lei. De atunci, euro a scazut continuu, ajungand, in urma cu doua zile, la un curs similar cu cel inregistrat la inceputul anului. "Bancile au tranzactionat moneda europeana, inca de la deschidere, la un nivel de 35.230 – 35.280 lei, iar cele mai multe ordine au fost pentru vanzarea de euro. Cotatiile au coborat pana la un minimum al zilei de 35.150 lei/euro, nivel care se situa cu aproape 300 de unitati sub cursul de referinta valabil marti. La acest nivel, Banca Nationala a Romaniei a intervenit in piata si a cumparat euro prin intermediul unor banci straine", a declarat dealerul unei banci comerciale, citat de Mediafax. Ca urmare a interventiei BNR, cursul euro a urcat cu 200 de lei. Legat de acest lucru, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ne-a declarat: "Banca Nationala nu face publice interventiile in piata nici inainte, nici dupa".

"Euro ar putea sa mai scada"

Interventia Bancii Nationale in piata valutara nu trebuie privita ca un lucru rau sau anormal, sustin specialistii financiar-bancari. "Toate bancile centrale intervin in piata atunci cand considera de cuviinta, in functie de anumite interese, fie conjuncturale, fie care tin de anumite tinte ce trebuie atinse. In orice caz, nu trebuie privita ca o interventie artificiala. Banca Nationala urmareste inscrierea cursului de schimb si variatiile suferite de acesta in limite rezonabile, astfel incat tinta de inflatie sa fie atinsa", ne-a declarat analistul economic Ionut Popescu. Acesta afirma ca trendul manifestat pe pietele externe se va face simtit si pe piata valutara autohtona, astfel ca, oricum, Romania nu poate face nota discordanta. "Din punctul meu de vedere, avand in vedere conjunctura internationala, euro ar putea sa mai scada", a mai spus Ionut Popescu.

"Flexibilitate controlata" a cursului de schimb

O data cu schimbarea monedei de referinta, stabilirea cursului euro s-a facut in functie de cotatiile stabilite de banci, cursul dolarului fiind stabilit in functie de cotatiile de pe pietele internationale. Acest lucru a fost valabil pana in urma cu doua zile, cand Banca Nationala a decis sa intervina pe piata si sa nu mai lase bancile sa stabileasca valoarea cursului de schimb euro/leu. Posibilitatea ca Banca Centrala sa intervina a fost anuntata chiar de guvernatorul Mugur Isarescu. Acesta a declarat, cu ocazia anuntarii trecerii la referinta pe euro, ca BNR va practica o "flexibilitate controlata a cursului de schimb", rezervandu-si dreptul de a interveni pe piata atunci cand va crede de cuviinta, " astfel incat tinta de inflatie sa nu fie compromisa". Guvernatorul BNR a avertizat asupra faptului ca este posibil sa apara unele speculatii valutare, pe care, insa, Banca Nationala le va contracara inclusiv prin interventiile in piata.

"In limite rezonabile"

Situatia internationala actuala este unul dintre elementele care, potrivit analistilor, pot influenta pietele bursiere si valutare. Uneori, sustin acestia, pietele reactioneaza disproportionat, astfel incat se impun unele interventii pentru mentinerea "in limite rezonabile" a diferentelor de curs. "Banca Nationala intervine pentru a potoli anumite abateri, astfel incat lucrurile sa nu fie scapate din mana. Nu este in interesul nimanui sa aiba loc interventii care sunt in contradictie cu realitatea economica, dar nici nu se poate lasa ca anumiti factori conjuncturali sa dicteze pe piata, astfel ca, uneori, se impune o interventie pentru corectarea acestor abateri", ne-a declarat presedintele Libra Bank, Dan Constantinescu.

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *