Stiri si noutati

Bugetul, inselat cu sute de miliarde

Petrolul si produsele petroliere concureaza alcoolul in privinta incercarilor de evaziune fiscala ale societatilor din domeniu si in acest an. Bilantul preliminar al Garzii Financiare pe primul semestru arata ca nu numai bugetul statului a fost prejudiciat de cei care au eludat obligatiile fiscale, ci si beneficiarii de buna credinta ai produselor necorespunzatoare (rezultate ca urmare a combinarii produselor petroliere accizate), care s-au trezit ca s-au defectat motoarele , utilajele si masinile dupa ce au folosit produsele contrafacute. Obligatiile fiscale suplimentare calculate de comisarii GF la firmele din domeniul petrolului si produselor petroliere in perioada amintita depasesc 501 miliarde de lei, din care TVA 112 miliarde, impozitul pe profit 113 miliarde, accizele 46 miliarde, majorarile de intarziere 208 miliarde lei. Valoarea petrolului si produselor petroliere confiscate depaseste 36 miliarde lei. Aceasta in timp ce in domeniul alcoolului diferentele de impozite si taxe calculate se apropie de 110 miliarde lei, majorarile de intarziere calculate – de 41 miliarde lei, valoarea alcoolului confiscat fiind de 130,8 miliarde de lei. Printre domeniile traditionale la capitolul evaziune fiscala, il amintim pe cel al deseurilor reciclabile, metalice, feroase si neferoase, unde au fost confiscate marfuri in valoare de 30,2 miliarde de lei, fiind calculate diferente de plata la impozite si taxe de 12,3 miliarde lei. Valoarea majorarilor de intarziere la acest capitol, stabilite de organele de control, se ridica la 5 miliarde de lei. Un alt domeniu cu predispozitie la a oferi conditii propice evaziunii fiscale este cel al exploatatiilor forestiere, prelucrarii si comercializaii materialelor lemnoase. Situatia se datoreaza atat ariei geografice extrem de vaste si neaplicarii unui regim mai sever de supraveghere a defrisarilor si taierilor de paduri, opineaza autorii bilantului provizoriu al GF. Amenzile contraventionale aplicate au depasit 13 miliarde de lei, in timp ce taxele si impozitele suplimentare se apropie de 39 miliarde de lei. (C. Neacsu)

Sursa Gardianul

Have something to add? Share it in the comments.

Your email address will not be published. Required fields are marked *