Bunastarea de care avem nevoie

Astazi, nu sunt deloc putini cei care, privind economia cu spatele la ziua de maine, vad avantaje in supravietuirea proprietatii statului. Atractiile sunt clare: 1) intreprinderile mai primesc inca alocatii de la buget, chiar daca indirecte, mai beneficiaza de comenzi de stat, de credite pentru salarii; 2) managerii au o viata ceva mai linistita, fiindca nu traiesc sub presiunea maximizarii profitului; 3) salariatii au o mai mare siguranta a locurilor de munca, riscurile li se par mai mici, iar munca mai putin dura.

Dezavantajele, insa, sunt imense: 1) pentru intreprinderi – mantaua statului si sugrumarea concurentei ameninta eficacitatea economica, determina pierderea fortei competitive si afecteaza potentialul de profit; 2) pentru salariati – creste riscul perpetuarii saraciei, al castigului modest; 3) pentru stat – productivitate scazuta, performante minime, risipa, furturi, dezinteres si un buget perpetuu de austeritate.

Iata variantele. Depinde de noi ce alegem. Prea putine flori…

Mai cu seama, ce alegem intr-un moment in care calmarea inflatiei e un semn bun. In asociere cu cresterea economica. Dar cu doua flori nu se face… bunastarea.

Au insa romanii o idee clara despre ce inseamna bunastarea intr-o societate moderna? Pare-se ca da. Au vazut in filme si au retinut ca nu-i de-ajuns ca preturile sa creasca mai incet pentru a li se schimba standardul de viata. Un nivel de viata decent implica cel putin conditiile de locuit, starea spitalelor, a scolilor, calitatea serviciilor in general si calitatea petrecerii timpului liber. La acest capitol putem pune semnul plus. Macar stim ce vrem.

Bunastarea nu va fi aceeasi pentru toti

Altceva, insa, pare a fi mai greu de inteles. Si anume, ca bunastarea nu poate fi – si nu va fi niciodata – una pentru toti. Oricum va evolua economia romaneasca, in Uniunea Europeana ori in afara ei, unii vor avea mult si altii putin. Important este, insa, ca partea celor care au putin sa fie rezonabila: o bunastare decenta. Iata tinta ce trebuie lovita. Aici, insa, va fi dificil sa ajungem in afara Uniunii Europene.

Iluzia egalitarismului e vie inca la noi. Desi in marele cazan pe care il numim avutia societatii, unii pun mult si altii putin; si mai sunt cei care nu pun nimic, ci numai iau. Este drept sa li se "alinieze" veniturile ? De altfel, multe dintre legile care apropiau veniturile au disparut. Dar saracia persistenta si tine o mare parte a populatiei intr-un egalitarism la fel de periculos: acela al vietii in afara sistemului bunastarii si, prin urmare, la periferia societatii.

Fara indoiala ca oamenii judeca bunastarea dupa cati bani au si dupa cate bunuri pot sa-si procure. Analistii, insa, merg mai departe. Ei cantaresc raportul dintre oferta de marfuri de pe piata si cererea solvabila. Folosind doua unitati de masura: cantitatea si calitatea. Concluziile sunt deprimante. Fiindca nu numai banii sunt putini. Sub aspect calitativ, si oferta de marfuri de pe piata romaneasca e in mare suferinta. Chiar daca pare indestulatoare sub aspect cantitativ.

Avantajul lucrului bine facut

Am putea avea bunastare? Bineinteles. Dar n-o avem pentru ca munca nu e inca bine organizata. Pentru ca productivitatea e inca modesta. Pentru ca randamentul masinilor e scazut. Si, mai ales, pentru ca produsele romanesti nu au ajuns la nivelul cerintelor lumii de astazi. Din aceste cauze, in primul rand, cresterea veniturilor populatiei intarzie, fapt ce amana sporirea puterii de cumparare. Efectul imediat: consumul, chiar daca a inceput sa aiba o dinamica pozitiva, nu a ajuns sa fie inca o locomotiva a cresterii economice.

In economiile sanatoase, din lumea inconjuratoare, consumul determina productia. Sub toate aspectele: structuri, sortimente, calitate, cantitate. In economiile bolnave sau bolnavicioase, in schimb, o buna parte din productie nu tine seama de cerere (nevoi de consum + rigori calitative ale consumatorilor + resurse financiare care sa faca solvabile atat trebuintele stringente, cat si dorintele, placerile, chiar si capriciile, ca doar oameni suntem, nu roboti). Si pentru ca este ignorata aceasta realitate, o buna parte a productiei intorcand spatele pietei, importante cantitati de produse ajung sa zaca in stocuri, in timp ce populatia cauta bunuri importate. Bunastarea pe care o visam n-o vom avea atat timp cat proprietatea de stat va juca rolul principal in economia noastra.

Ca sa intram in randul lumii, va fi nevoie sa incepem sa indeplinim tot mai multe criterii de performanta economica. Dar, mai ales, sa optam pentru avantajul lucrului bine facut.

Trenul spre Bruxelles

Trei categorii de tari se disting cu deosebire in lumea de astazi: 1) tari cu economii competitive puternice, viguroase, ce pot determina sau influenta mersul lumii; 2) tari care nu au forta de a imprima directii in economia mondiala, dar au puterea si vointa de a se adapta; 3) tari care, dominate de imposibilitatea de a determina mersul lumii sau de a i se adapta, se izoleaza in neputinta si saracie. In ce categorie se incadreaza Romania? Sa influentam mersul lumii nu putem, cel putin deocamdata. Sa ne izolam si sa ne sinucidem nu avem dreptul. Ne ramane deci o singura sansa: sa ne adaptam. Aderarea la Uniunea Europeana e o sansa. Ne va ajuta sa grabim adaptarea.

Noi traim intr-o lume grabita si nu ne-a mai ramas timp de asteptare. Tabloul global al acestei lumi se schimba uluitor de repede. Un detaliu ce i se potrivea tabloului de ieri nu i se mai potriveste celui de astazi. Ieri, pe pietele internationale, cele mai multe economii nationale isi mai contabilizau inca "avantajele comparative": industrii apropiate de materii prime, resurse energetice abundente, forta de munca ieftina. Dar asta era ieri. Vedem, astazi, cum aceste criterii trec in planul doi. Trenul spre Uniunea Europeana, pe care noi vrem sa-l prindem, are ca principala incarcatura avantajul pe care ti-l da ceea ce numim in prezent surplusul informational. Produsele cautate astazi sunt cele ce contin tot mai putina substanta (fier, otel, lemn, mase plastice, resurse energetice) si tot mai multa inteligenta. In aceasta lume, ne-am trezit dintr-o data ca locurile din fata sunt ocupate.

Un sistem economic conjunctural

Expresii initial profetice, intre care privatizarea, restructurarea, libera initiativa economica, au fost demonetizate din cauza ca li s-a deturnat sensul real. Nu sunt deloc putini, astazi, cei ce cred ca traim rau din cauza economiei de piata, fara sa inteleaga faptul ca economia de piata a fost multi ani, pentru noi, un fel de Fata Morgana. O iluzie, deci. Si ca tocmai din acest motiv ne merge rau: in loc sa scurtam cat mai mult drumul pana la economia de piata, n-am facut altceva decat sa-l lungim. Unde am ajuns noi de fapt, pe acest drum? In ce punct ne aflam si incotro mergem? Mult timp, in acesti 14 ani de tranzitie, nu am reusit sa conturam decat un sistem economic conjunctural. Un sistem cu economie de piata, desigur, dar cu rezultate firave, cu institutii inca anemice si, lucrul cel mai rau, dominat de monopoluri de stat si incorsetat de restrictii administrative.

Din 2000, insa, lucrarile au luat o intorsatura. Dupa caderea economica a venit cresterea. Dupa inflatie a venit dezinflatie. Dupa deprecierea reala a leului a urmat aprecierea lui, desigur reala.

Si mai departe? A sosit, acum, timpul sa incepem sa gandim altfel. Sa intelegem importanta lucrului bine facut. Si sa fundamentam in sfarsit un lant de avantaje competitive, fiindca atatea cate avem nu ne ajung.

Sursa Gardianul